Comisia Europeană a deblocat plățile pe programul POSDRU

Comisia Europeană a deblocat plățile pe programul POSDRU

Comisia Europeană a deblocat rambursările pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), în valoare de 167 milioane de euro, pentru care termenul de plată a fost întrerupt în luna februarie a acestui an, informează Guvernul.

Anunţul privind deblocarea plăţilor a fost făcut de directorul general al Direcţiei Generale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune din cadrul CE Michel Servoz care s-a întâlnit cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. 

"Ridicarea întreruperii plăţilor este o veste foarte bună. Vor intra imediat în ţară 167 de milioane de euro. Am trimis deja o sumă şi mai mare; şi vor mai urma veşti bune, acum că procesul a fost deblocat. Încercăm să aducem cât mai multe fonduri, atât de necesare dezvoltării României. Mulţumesc colegilor din minister şi din Autoritatea de Audit, care au muncit pentru acest rezultat", a declarat Cristian Ghinea, potrivit comunicatului citat. 

Ministrul a mai explicat că, în condiţiile în care Autoritatea de Management POSDRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a trimis săptămâna trecută o altă tranşă de 372 de milioane euro, se estimează că suma totală, de 539,4 milioane euro, se va întoarce la bugetul de stat până la sfârşitul acestui an. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Înseamnă o creştere cu aproximativ 10% a gradului de absorbţie per total program POSDRU", a completat ministrul Fondurilor Europene. 

Executivul mai anunţă că în cadrul întrevederii, care "a vizat şi politicile sociale ale Guvernului român", Michel Servoz a remarcat că prin pachetul anti-sărăcie lansat în februarie 2016 se vine cu "o abordare integrată foarte necesară" şi care speră să continue şi în guvernările viitoare.