COLOANĂ de maşini de peste un KILOMETRU la VAMĂ

COLOANĂ de maşini de peste un KILOMETRU la VAMĂ

La vama Cenad, judeţul Timiş, s-a format o coadă de maşini de peste un kilometru din cauza turiştilor care doresc să plece în Ungaria.

O coloană de maşini de peste un kilometru a fost formată, duminică, la vama Cenad, din judeţul Timiş, pe sensul de ieşire din România.

„Într-adevăr, au crescut timpii de aşteptare la Vama Cenad, dar se lucrează în parametrii normali deocamdată. E duminică, pleacă lumea la ştrandurile din Ungaria, la Mako, şi este mai aglomerat”, a afirmat Nicola Petre, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Un şofer care aştepta în coloană, în jurul orei 11.30, a declarat că stă de aproximativ 40 de minute şi mai are 600 de metri până ajunge la frontieră, scrie ziare.com.

Ne puteți urmări și pe Google News