Editura Evenimentul si Capital

Colentina Adei

Sever Voinescu
Autor: | | 0 Comentarii | 526 Vizualizari

Parafrazînd vorbele unui mare fotograf american, Diane Arbus, fotografia este un secret despre un secret ascuns într-un secret.

 Fotograful, pe care nu îl vezi, și de-aia el este primul mare secret, îți spune cu fotografia lui un secret, dar nu ți-l spune limpede, în vorbe, ci într-o imagine mai clară sau mai neclară, ceea ce o face să închidă în ea un secret. Fotografia de artă nu revelează nimic, ci uluiește. Tînăra și talentata actriță Ada Condeescu expune, la Galeria Rotenberg - Uzunov din București, fotografii sub tiltul ”Colentina”. Nu este vorba despre fotografii urbane, nu vedem viața cartierului bucureștean de astăzi, ci vedem imediata lui vecinătate, vedem ieșirea din Colentina, adică spațiul în care, cel mai probabil, Colentina se va extinde în următorii ani.

În sufletul meu de bucureștean vecin al Colentinei, rezonanța acestui nume este stranie, dar nu străină. Știți, poate, legenda: se spune că Matei Basarab ar fi umblat pe la marginea Bucurestiului pentru a gasi un loc unde sa atragă armata turcă pentru a încerca să o învingă și cind a intrebat ”Unde?”, un sfetnic i-a arătat locul acesta mărginaș spunînd ”colea-n tină”, adică, aici, în noroi. Locul noroios, dominat parcă de duhuri șirete era numai bun de capcană strategică. Iar ochiul Adei găsește, peste secole, că acest loc este o capcană a ființei…

De asemenea, Colentina este, pentru mine, și cea din proza lui Mircea Cărtărescu. O Colentină ridicată de marele autor aproape la rangul legendarului Macondo, o Colentină realist-magică à la roumaine, o Colentină a clădirilor cu geometrie fără sens, ruinată, aburoasă,  o Colentină populată cu un amestec de oameni și amintiri care se mișcă undeva la confluența dintre realitate și vis. Fotografiile Adei surprind exact acest spațiu de frontieră - frontiera dintre oraș și cîmp, dintre cotidian și vis, dintre zgomot și tăcere. Vedem în fotografiile Adei destinul marginilor de lume, acolo unde omul nu poate niciodată să pășească decisiv, deși sînt la doi pași de el.

Cu aceste fotografii, așadar, Ada ne duce la un pas peste margine ca să ne arate un adevăr tulburător: de-odată cu ea, descoperim că, de fapt, marginea nu există, că totul este nemărginit, că puterea noastră de construi orașe, de a edifica este limitată. Adevărul pe care Ada îl descoperă îmi pare a fi acela că, oricît am construi, cea mai mare parte a lumii rămîne neatinsă de mîna noatră. Doar ochiul poate să aducă minții acest adevăr - nimeni nu ni-l spune, el se vede.

Ochiul Adei Condeescu este la fel de uluit de această descoperire pe cît este ochiul nostru. De altfel, un mare fotograf american, cu care Ada îmi pare că seamănă pe undeva, Ansel Adams, spunea că o fotografie de peisaj nu este niciodată o fotografie a singurătății - în nesfîrșirea fără de oameni, există întotdeauna doi: fotograful și privitorul fotografiei. Ca la începutul lumii - căci lumea începe doar în doi…

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate