Colegiul Psihologilor din România: "Nu acceptăm să ni se încalce independenţa profesională şi economică”
- Cristina Stoian
- 12 mai 2015, 14:32
Colegiul Psihologilor din România (CPR) a solicitat marţi Guvernului anularea prevederilor "contradictorii" prezente în proiectul de modificare a normelor de aplicare a Codului fiscal.
"Apreciem că prin acest proiect toate persoanele care exercită profesii liberale vor fi transformate în simpli salariaţi din perspectiva fiscală. Urmarea imediată a reconsiderării unei activităţi specifice profesiilor liberale ca activitate dependentă constă în aplicarea impozitului pe venit şi a impunerii contribuţiilor sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, recalculate şi virate, fiind datorate solidar de plătitorul şi beneficiarul de venit, ca şi în cazul salariaţilor. În acest caz se aplică regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază", susţin reprezentanţii CPR într-un comunicat remis marţi Agerpres.
CPR mai afirmă că proiectul aflat în dezbatere publică urmează "să abroge" punctul 1 al Normelor de aplicare a Codului fiscal, care prevede că o activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă în cazul în care raportul juridic în baza căruia se desfăşoară activitatea nu reflectă conţinutul economic al acestuia.
Conform CPR, acelaşi proiect mai prevede că activităţile desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, care generează venituri din profesii libere, precum şi drepturile de autor şi drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii nr. 8/ 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe nu pot fi reconsiderate ca activităţi dependente.