Codul roșu izolează Dobrogea de restul țării. Zeci de oameni blocați în nămeți

Codul roșu izolează Dobrogea de restul țării. Zeci de oameni blocați în nămeți

Sub plin cod roșu județele Constanța și Tulcea sunt paralizate din cauza viscolului puternic a ninsorilor abundente și a vizibilității extrem de reduse. Drumurile naționale, județene, traficul feroviar, sunt închise. Activitatea în porturile maritime este suspendată.

Zeci de localități au rămas fără curent electric și apă potabilă. Reactorul 1 al Centralei Nucleare Cernavodă a fost deconectat de la Sistemul Energetic Național din cauza unei perturbări pe o linie de evacuare de 400 KV apărută pe fondul vremii nefavorabile. Zeci de utilaje de la Direcția Regională de Drumuri  și Poduri dar și cele ale Regiei Autonome de Drumuri Județene acționează pe Autostrada Soarelui, pe toate drumurile naționale și județene. Intervenția este insă zadarnică, viscolul repune zăpada la loc pe carosabilul înghețat.

Autoritățile din Tulcea și Constanța cer insistent, oamenilor, să nu plece la drum. Mulți nu ascultă, însă și, odată rămași înțepeniți în nămeți cer ajutor la 112. Numărul sinistraților este din ce în ce mai mare. Așa se face că mai multe mașini blocate în județul Tulcea au fost deblocate cu ajutorul volelor și autogrederelor. În județul Constanța situația este mai gravă. S-a apelat la Armată. Militarii Brigăzii 9 Mecanizate “Mărășești” din Constanța intervin, la această oră,între localitățile Ovidiu și Nicolae Bălcescu, pe DN2A, pentru degajarea căii de acces și deblocarea unor autocamioane rămase înzăpezite.Pompierii de la ISU Dobrogea ajută la intervenții.

În acelașii timp, utilajele Regiei Județene de Drumuri acționează pe toate drumurile județele pentru scoaterea împotmoliților. Intervin cu freze chiar și pe DN3 spre Valul lui Traian unde cel puțin 20 de autoturisme și autobuze pline cu oameni sunt blocate pe toate sensurile de mers, pe viscol și vizibilitate sub 2 metri. Oamenii din patru mașini rămase lângă Arsa, vor fi salvați și duși la primăria Albești. Pe Autostrada Soarelui, la 1 km de Constanța, un microbuz în care se află patru oameni, unul fiind grav bolnav, este împotmolit. Se acționează cu utilaje ale RAJDP pentru ca pacientul să fie transportat la Spitalul Județean de Urgență. (Foto ISU Dobrogea)

Ne puteți urmări și pe Google News