Editura Evenimentul si Capital

S-ar impune ca CNATDCU să verifice teza Codruței Kovesi. Doamne ferește! Cum să judece niște pămînteni pe Sfînta Jeanne d’Arc a României | GÂNDUL LUI CRISTOIU

Ion Cristoiu
Autor: | | 5 Comentarii | 2804 Vizualizari

Aşa cum ziceam marţi seara, la Dosar de politician, emisiunea lui Silviu Mănăstire de la B1Tv, Scandalul Autodenunţul lui Sebastian Ghiţă riscă să se consume într-o isterie națională nocivă, tipică abordărilor dîmboviţene, dacă o luăm razna prin afirmaţii lipsite de concreteţe şi mai ales în consideraţii politice.

Jurnalistul trebuie să fie faţă de fapte asemenea buldogului faţă de cracul pantalonului. Trebuie să se ţină numai şi numai de ele.

Iată faptele: Pe 18 mai 2012, Grupul de Investigaţii Politice şi Miliţia Spirituală lansează în spaţiul public acuzaţia că Codruţa Kovesi şi-a plagiat lucrarea de doctorat susţinută la Universitatea de Vest din Timişoara în decembrie 2011. Acuzaţia e susţinută de texte puse pe două coloane şi subliniate cu roşu.

Exact ca în cazul lucrării lui Victor Ponta şi al tuturor lucrărilor ulterioare acuzate de plagiat: Gabriel Oprea, Petre Tobă, Codruţa Kovesi, la vremea respectivă Procurorul General respinge acuzaţiile şi sesizează CSM. Sesizarea ajung mai întîi la CNATCU, organismul îndrituit să analizeze cazurile de plagiat.

Pe 18 iunie 2012, ediția online a revistei Nature îl acuză pe Victor Ponta că și-a plagiat teza de doctorat din 2003. Pe 29 iunie 2012, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) decide că Victor Ponta a plagiat.

Curios lucru! Deși depus mai înainte de cel al lui Ponta, dosarul Kovesi nu e luat în discuție. La vremea respectivă, Codruţa Kovesi trecea drept om al echipei Traian Băsescu. În acest context, presa, mai toată de partea lui Traian Băsescu, trece sub tăcere dosarul Kovesi.

Victor Ponta răspunde punîndu-l pe Liviu Pop, ministru USL al Educaţiei să respingă CNATDCU şi să transfere judecarea plagiatelor la Consiliul Naţional de Etică. Asta se întîmpla pe 29 iunie 2012. Noul organism, CNE, se întruneşte şi decide pe 19 iulie 2012 că Victor Ponta n-a plagiat. Asta după ce Comisia Tehnică a CNE decisese că n-a plagiat. Comisia Tehnică a CNE decide în 27 iulie 2012 că lucrarea lui Kovesi nu e un plagiat. Acelaşi CNE (înfiinţat, repet, de Liviu Pop pentru a-l albi pe Victor Ponta) se întruneşte pe 5 septembrie 2012 şi decide că lucrarea Codruţei Kovesi nu e plagiată.

Din 29 iunie 2012 şi pînă în 2 martie 2016, tezele demnitarilor sînt judecate de CNE. În 8 iulie 2015, tot CNE decide că Gabriel Oprea n-a plagiat. Pe 26 noiembrie 2015, Petre Tobă, acuzat de presă de plagiat, se adresează CNE pentru a fi judecat. Se iscă tărăboi. Pe 2 martie 2012, Guvernul Cioloș decide, pentru a pune capăt scandalurilor, ca judecarea plagiatelor să revină la CNATDCU. Organismul e restructurat din temelii, astfel încît deciziile sale să nu mai fie suspectate.

Noul organism judecă tezele albite de CNE: Victor Ponta, Gabriel Oprea, Petre Tobă. Tezele sînt declarate plagiat. Normal ar fi fost ca noul organism să discute şi teza Codruţei Kovesi suspectată c-a beneficiat de bunăvoinţa CNE. Acest lucru nu se întîmplă.

Marţi, 27 septembrie 2016, Sebastian Ghiţă se autodenunţă la Parchetul General ca unul dintre autorii unei mîrşăvii în cazul lucrării semnate de Codruţa Kovesi. Şi anume că în vara lui 2012, raportul Comisiei de experţi (pe baza căreia CNE a dat decizia) a fost scris în sediul Guvernului. După ce-a fost scris, Sebastian Ghiţă a mers, ca şi alţii, prin ţară, pentru a obţine semnăturile Comisiei de experți, care nu se întrunise niciodată. Imediat, Traian Băsescu intervine public pentru a susţine că el ştia de afacerea asta din 2014.

Faptele reci, puse sub semnul prezumţiei de nevinovăţie în cazul Kovesi, spun următoarele: Din faptul că raportul a fost scris de altcineva decît membrii Comisiei nu înseamnă în chip automat că lucrarea Codruţei Kovesi e plagiată. Da, dar Scandalul a făcut ca în spaţiul public să reapară paginile puse faţă-n faţă şi subliniate cu roşu. Da, dar decizia că n-a plagiat a fost luată de un organism despre care toată lumea a susținut la vremea respectivă că e unul de albire a plagiatelor comise de demnitari: CNE. Şi avînd în vedere că decizia de neplagiere a aparţinut unui organism dubios, care i-a albit pe Victor Ponta şi pe Gabriel Oprea, normal ar fi ca noul organsimsă se întrunească de urgenţă şi să analizeze lucrarea Codruţei Kovesi.

Normal ar fi fost ca însăşi şefa DNA ceară asta. Nu de alta, dar ea susține că n-a plagiat. Noul organism are deja autoritatea de fără prihană. N-a făcut-o însă. O decizie catastrofală, pentru că acuzaţiile se rostogolesc în spaţiul public pot fi curmate doar de o decizie a noului organism.

Din cîte-mi dau seama după reacțiile Diviziei Presă, în frunte cu Digi 24 Codruța Kovesi se bazează pe spălarea cu limba a dosarului ei de către ofițerii acoperiți. N-am nici o îndoială că teza Codruței Kovesi nu va fi verificată de CNATDCU. Doamne ferește! Cum să judece niște pămînteni pe Sfînta Jeanne d’Arc României ?!




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
12:56 ATACUL din MANCHESTER a fost anunțat cu PATRU ORE înainte de a fi comis. Cum și-au bătut joc TERORIȘTII de SECURITATEA BRITANICĂ 12:42 REACȚII din toată lumea la ATACUL TERORIST din Manchester. Ce spun politcienii, artiștii, sportivii. Oasis, Take That și David Beckham se declară DEVASTAȚI 10:56 ISIS după atentatul din Manchester: „Mai avem. Omorâți-i pe toți și peste tot” 10:56 Nicki Minaj, Chris Brown, Taylor Swift şi Cher, printre vedetele care au reacţionat după explozia de la concertul Arianei Grande din Manchester 10:19 DE ULTIMĂ ORĂ. ALERTĂ TERORISTĂ în Londra 09:03 Atacurile TERORISTE care au lovit MAREA BRITANIE din 1998 până în 2017 08:44 Marea Britanie sub TEROARE. Theresa May și Jeremy Corbyn își SUSPENDĂ CAMPANIA ELECTORALĂ 08:30 „Tablou” ÎNGROZITOR al exploziei din Manchester - Panica imensă şi haos de nedescris: oamenii urlau, fugeau şi se împingeau. Mulţi copii singuri care plângeau. 08:27 Măsuri EXTRAORDINARE de SECURITATE la New York, după ATENTATUL de la Manchester 08:26 COBRA intră în acțiune! ÎNTRUNIRE de URGENȚĂ după evenimentele din MANCHESTER 08:16 LIVE. MAREA BRITANIE SUB TEROARE. Cel puțin 22 persoane au murit iar alte zeci au fost rănite - VIDEO și IMAGINI ȘOCANTE 07:53 Marea Britanie sub TEROARE. Cum poți AFLA, pe Facebook, dacă PRIETENII sau RUDELE sunt în siguranță după atentat 07:10 Marea Britanie sub TEROARE. MAE a înființat un TELEFON SPECIAL pentru posibilele VICTIME 06:53 Marea Britanie sub TEROARE. Manchester Arena, locul atentatului, a doua cea mai mare sală de concerte din Europa

Articole salvate