Editura Evenimentul si Capital

CNAS: Actele pentru decontarea serviciilor medicale primite peste hotare nu mai trebuie traduse de beneficiari

Toate documentele medicale care dovedesc primirea unor servicii medicale pentru românii care au stat peste hotare temporar vor fi traduse de angajații CNAS, după publicarea în Monitorul Oficial a ordinului semnat de președintele Răzvan Vulcănescu.
Autor: | | 0 Comentarii | 735 Vizualizari

CNAS a modificat produra de rambursare din fondul de asigurări a contravalorii serviciilor medicale care au fost necesare românilor asigurați cât timp aceștia au stat temporar peste hotare. Practic, oamenii nu trebuie să mai alerge după traducători autorizați sau să plătească din propriul buzunar pentru traducerile respectivelor documente în limba română.

Procedura de rambursare din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a contravalorii serviciilor medicale care au devenit necesare pe perioada şederii temporare a asiguraţilor din România în alte state membre UE/SEE/Elveţia se simplifică, în sensul că documentele medicale pe baza cărora se solicită rambursarea nu vor mai trebui traduse de solicitant în limba română, anunță CNAS.

„Conform unui Ordin semnat de preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, responsabilitatea traducerii în limba română a documentelor medicale de un traducător autorizat va reveni casei de asigurări de sănătate la care se depune cererea de rambursare”, precizează reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Actul normativ menţionat pune în acord reglementările naţionale cu cele europene, care prevăd că autoritățile, instituțiile și jurisdicțiile dintr-un stat membru UE nu pot respinge cererile sau alte documente ce le sunt prezentate, în temeiul faptului că sunt redactate într-o limbă oficială a altui stat membru, în cazul în care această limbă este recunoscută ca limbă oficială a instituțiilor Comunității.

„Dispare o barieră birocratică din calea solicitării rambursării cheltuielilor cu asistenţa medicală în alte state membre UE. Asiguraţii care trebuie să formuleze asemenea solicitări vor fi pe viitor scutiţi de efortul găsirii unui traducător autorizat, dar şi de cheltuiala aferentă onorariului traducătorului” – a declarat Răzvan Vulcănescu cu ocazia semnării Ordinului menţionat.

În anul 2017, casele de asigurări de sănătate din România au rambursat unui număr de 263 asiguraţi cheltuielile cu asistenţa medicală care a devenit necesară în timpul şederii în alte state membre ale UE/SEE/Elveţia.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:13 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate