CIRCULAŢIA pe Valea Prahovei va fi şi mai greoaie. LICITAŢII anulate

CIRCULAŢIA pe Valea Prahovei va fi şi mai greoaie. LICITAŢII anulate

Contractul pentru realizarea centurii Comarnic de pe Valea Parhovei a fost reziliat, iar procedura de licitație pentru construirea centurii Bușteni se anulează, a precizat Compania Naţională de Drumuri pentru RRA.

Pentru centura Comarnicului, o șosea de doar trei kilometri și o singură bandă pe sens pe Valea Prahovei, contractul a fost semnat în urmă cu o jumătate de an, dar antreprenorul nu a depus scrisoarea de garanție bancară în condițiile legii. Încă de la atribuirea contractului s-a pus problema dacă firma din Italia care a câștigat poate susține proiectul, deoarece avea o cifră de afaceri mică și foarte puțini angajați. 

Licitațiile pentru centurile Comarnic și Bușteni au fost lansate din 2015 şi aveau termen de proiectare și execuție de doar câteva luni. În aceste condiţii, singura soluție pentru fluidizarea circulației în cele două zone foarte aglomerate rămâne derularea proiectului pentru Autostrada Comarnic-Brașov.  Din cele cinci loturi ale drumului de mare viteză doar tronsonul de lângă Brașov este contractat și aproape pregătit pentru șantier. În următoarele săptămâni, potrivit RRA, pe DN 1 Valea Prahovei se lucrează cu semafoare pentru reparații la pasajul de la intrarea în Predeal dinspre Sinaia, iar din vară vor începe reparații capitale la podul de la Azuga, care ar putea dura șase luni și se vor desfășura sub trafic.

Ne puteți urmări și pe Google News