Cioloș, în Parlament: În semestrul I al anului 2016 a fost de 5,2%, iar pentru întreg acest an va fi de 4,8%

Cioloș, în Parlament: În semestrul I al anului 2016 a fost de 5,2%, iar pentru întreg acest an va fi de 4,8%

Premierul Dacian Cioloș a declarat în Parlament, unde a prezentat situația economică a țării în fața aleșilor că România a înregistrat o creștere economică bună în acest an dar că "e motiv de o prezentare triumfalistă a acestui lucru". El a a anunțat că în semestrul I al anului 2016 creșterea a fost de 5,2%, care e "mai mare cu 4,2% față de prognoza inițială".

În continuare vă prezentăm principalele declarații ale premierului Dacian Cioloș: 

  • Avem o creștere economică bună, dar nu cred că e motiv de o prezentare triumfalistă a acestui lucru. Ne-am înscris pe un trend ascendent. În semestrul I al anului 2016 creșterea a fost de 5,2% din PIB. Prognoza e de 4.8%.  În al doilea trimestru al acestui an a crescut cu 6%. Creșterea economică e sustenabilă dar trebuie să susținem investițiile, mai multe locuri de mu7ncă și salarizare bună. Aveam cu 152.000 salariați mai mulți, 140.000 în sectorul privat și restul în sectorul public. Șomaj 6.3% față de 6.8% față de anul trecut. Totuși, șomajul rămâne la 21% în rândul tinerilor. Trebuie să stimulăm crearea de locuri de muncă. Salariul mediu net a crescut cu 12% în iulie 2016 față de iulie 2015 cu o creștere mai mare în sectorul IT, Industria Alimentara si Textila. 
  • Trebuie să susținem financiar pensiile. O exacerbare a pensiilor speciale riscă să pună în pericol sistemul de pensii cu atât mai mult cu cât nu avem și o creere de locuri de muncă. Ne dorim să regândim și sistemul de asistență socială pentru a rearanja ponderea spre servicii sociale care să încurajeze incluziunea și crearea locurilor de muncă. Am trecut prin proiect de lege de la venitul minim garantat la venitul minim de inserție pentru a-i încuraja pe cei care au sprijin social să meargă spre câmpul muncii. Creșterea economică de care vorbeam din acest an e una sustenabilă pentru că e bazată atât pe consum cât și pe investiții. E fructul contribuției a tuturor sectoarelor economiei. De creșterea consumului au profitat și micile afaceri și serviciile, o creștere de 8% a serviciilor și a turismului care a crescut cu 20%. Creșterea puterii de cumpărare se regăsește nu doar în consum dar și în investițiile imobiliare. 21% a crescut numărul de locuințe care au fost date în folosință. E un rezultat și al programului Prima Casă.
  • Primul semestru au crescut cu peste 5% investițiile private și publice în al doilea trimestru cu 10%.  Cheltuielile totale de la bugetuld e stat pentru investiții au fost de 12, 8 miliarde lei, 1,7% din PIB pe primele 7 luni ale anului. Investițiile străine directe de asemenea au crescut cu 2,3 miliarde în primul semenstru, o creștere cu aproape 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. Asta înseamnă și creare de locuri de muncă.
  • Exporturile au crescut cu 4,2% în primul semestru. Importurile au crescut cu 11,8% deci balanța e un pic negativă. Chiar și așa e la un nivel net superior față de media comunitar europeană, unde exporturile au scăzut cu 0,8%, deci România a câștigat piețe noi. Creșterea importurile nu sunt cu precădere importuri pentru consum. 
  • ANAF a avut încasări de 132,4 miliarde lei. Colectarea veniturilor a crescut cu 1,6 miliarde lei asta în condițiile reducerii cotei TVA. Datoria publică a României e 38,2, mult sub nivelul maxim de 60%. Deficitul bugetar e 0,23% din PIB, dar el va crește după ce vor crește cheltuielile cu investițiile. Deficitul e 2,8% din PIB deci sub nivelul de 3% asumat prin buget. Am orientat peste 2 miliarde de lei spre educație și sănătate pentru a echilibra nivelul salariilor în aceste sectoare. Situația economică a țării e una stabilă cu un buget care își urmează planul asumat la începutul anului.