Cioloș: „Am tras nişte ÎNVĂŢĂMINTE. Vrem în cel mai scurt timp o nouă propunere de SALARIZARE a bugetarilor”

Cioloș: „Am tras nişte ÎNVĂŢĂMINTE. Vrem în cel mai scurt timp o nouă propunere de SALARIZARE a bugetarilor”

Guvernul vrea să demareze din nou procesul de lucru și să vină în cel mai scurt timp cu o altă propunere de ordonanță de urgență privind salariile bugetarilor, a anunțat astăzi premierul Dacian Cioloș.

„Am tras niște concluzii și învățăminte din procesul ultimelor luni în discuțiile pe care l-am avut în interiorul Guvernului și modul de lucru în ceea ce privește legea salarizării. Am tras niște concluzii și legat de modul în care am organizat și modul în care a funcționat și dialogul cu dumneavoastră. Pornind de la aceste învățăminte, am vrea să resetăm cadrul de lucru și să redemarăm acest proces, în așa fel încât în cel mai scurt timp să reușim să venim cu o nouă propunere de ordonanță de urgență, care să aibă un obiectiv bine țintit, bine delimitat și care să vizeze nu atât o schimbare a legii actuale, cât o corectare a ei, în limitele bugetului pe care îl putem aloca”, a declarat Cioloș, citat de Agerpres.

Premierul a insistat asupra faptului că obiectivul noului proiect este ca resursele disponibile să fie concentrate „acolo unde este cel mai mult nevoie și acolo unde impactul poate să fie cât mai mare”.

„Odată finalizat, sper eu cu succes acest proces, putem trece la o a doua fază și să regândim, după aplicarea acestei OUG, eventual o lege a salarizării care să aibă o abordare mai largă. Dorim să lucrăm la această ordonanță pornind de la principiul limitării resurselor pe care le mobilizăm”, a mai declarat premierul. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta i-a cerut Ministerului Finanțelor să vină cu o analiză legată de calculele bugetare pe care noi le-am făcut și resursele pe care noi le putem degaja.

Ministrul Muncii Ana Costea şi-a dat recent demisia din funcţie, refuzând să promoveze varianta Legii salarizării creată de Executiv.