Ciocolata raw-vegan, secrete şi sfaturi necesare pentru un super desert

Ciocolata raw-vegan, secrete şi sfaturi necesare pentru un super desert

Pe 24 februarie, chiar de sărbătoarea iubirii în stil românesc, Dragobetele, Anca Alungulesei propune un atelier interactiv de gătit care promite să aducă participanţilor multă fericire.

Se va prepara ciocolată raw-vegan, aşa că îndrăgostiţii care se întreabă ce să-i dăruiască partenerului, părinţii care vor să le ofere copiilor un desert sănătos şi hrănitor şi chiar şi bunicii care ţin la sănătatea lor vor putea învăţa de la expertul în nutriţie şi alimentaţie raw-vegană cum să prepare câteva delicatese de ciocolată adevărată.

Fără zahăr rafinat şi lapte de origine animală, nepreparata termic, ciocolata raw-vegană este plină de minerale şi nutrienţi şi reuşeşte la propriu să-l facă mult mai fericit pe cel care o consumă, conform unui comunicat de presă. De Dragobete, Anca Alungulesei îşi propune să reabiliteze ciocolata, care a fost şi este considerată o ”plăcere vinovată” de mulţi oameni.

Participanţii vor învăţa să gătească dulciuri delicioase, pe care bineînţeles că vor avea şi ocazia să le guste sau să le dăruiască celor dragi, dar vor descoperi că ciocolata poate fi un aliat al sănătăţii şi nicidecum un duşman.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bon-Bons raw vegan de ciocolată, tablete de ciocolată, crema Nutella şi căpşuni trase în ciocolată sănătoasă şi nepreparata termic vor face parte din ”meniul” special de Dragobete pe care Anca Alungulesei îşi propune să-l împartă cu aceia care vor fi prezenţi la atelierul de gătit. Iar pentru că locurile la workshop-ul interactiv din ziua de Dragobete au fost deja epuizate, se va organiza o nouă ediţie a atelierului şi în data de 26 februarie.