Editura Evenimentul si Capital

Despre cum am încercat s-o cînt pe Codruța Kovesi și n-am reușit. România lui Cristoiu

Autor: | | 0 Comentarii | 6798 Vizualizari

Întrebarea numărul unu a momentului, cea care domină talk showurile, hrănește intervențiile publice ale Opoziției și îmboldește pe TeFeLiști să strige Noi zbierăm, nu gîndim! Se referă la Codruța Kovesi? Va fi ea sau nu revocată de Klaus Iohannis?

Cine n-ar ști că de la prăbușirea regimului Nicolae Ceaușescu au trecut aproape trei decenii, că România e membră UE și NATO, că absurditățile comuniste sînt teoretic demult o amintire de arhive, ar rămîne descumpănit luînd seamă la ce se întîmplă în prezent la noi.

O persoană, o ființă omenească, supusă, ca toate ființele omenești fiziologiei, o ființă de păr, sînge și sudoare, a fost transformată printr-una dintre cele mai bine plătite Operațiuni de PR din Istoria României în stîlpul de susținere a națiunii, în persoana de a cărei păstrare în funcție depind independența și suveranitatea țării, verdele copacilor, susurul vîntului, virginitatea fecioarelor și ispășirea noastră de toate păcatele. Cultul personalității Codruței Kovesi, în cadrul căruia șefa DNA a fost cîntată cum nici Elena din Troia n-a fost, ba chiar nici Fecioara Maria, drept Slujirea, Nefertititi, Neprețuita, va rămîne – indiferent că președintele o va revoca sau nu – drept dovada zdrobitoare că mentalitățile comuniste pot reînvia în orice clipă, așa cum pot reînvia Ana Pauker, Stalin și Nicolae Ceaușescu.

Știu din Istorie ce înseamnă o valoarea pentru națiune. Știu ce a însemnat Regina Maria, Ana Ipătescu, Ecaterina Teodoroiu, Mihai Eminescu, Marta Bibescu.

De aceea n-am înțeles niciodată de ce trebuia înainte de 1989 s-o elogiem pe Elena Ceaușescu. La vremea respectivă, mi s-a comandat, pe linie de Comitet de partid Presă și Edituri, să scriu și să semnez un articol despre Elena Ceaușescu în Presa noastră, în publicația de specialitate a Uniunii Ziariștilor. În cazul lui Nicolae Ceaușescu nenorocirea nu consta în îndemnul de a scrie un articol elogios despre el. Erau în destinul lui Nicolae Ceaușescu după 1965 multe momente care puteau alimenta în chip cinstit un elogiu. Nenorocirea era nevoia de a sări peste cal (proiectînd mitic un om viu) și de face zilnic exercițiul elogiului. În cazul Elenei Ceaușescu, nenorocirea era de proporții astronomice. Ce dracu să găsești drept argument în viața și activitatea Elenei Ceaușescu? Faptul că era nevasta Conducătorului? Putea fi elogiată cel mult de Nicolae Ceaușescu, singurul în stare, oficial, să cunoască prestația la pat a nevestei. Faptul că era conducătoarea unui institut? Doar cei care lucrau cu ea puteau spune dacă era bună sau rea.

În rest, oricît te-ai fi străduit, punînd la lucru întreaga cultură și inteligență, nu găseai argumente pentru Cultul personalității. Elena Ceaușescu n-avusese nici măcar o tinerețe revoluționară ca Nicolae Ceaușescu. Nu făcuse închisoare. Comunist înrăit să fi fost și tot n-ai fi putut scrie despre ea ca despre un model de spirit revoluționar. Puteau fi argumente pentru Cultul Personalității în femeia Elena Ceaușescu. Elena Ceaușescu nu era însă feminitatea întruchipată, nu sedusese ca Marta Bibescu jumătate din partea masculină a nomenclaturii interbelice europene. Nu se putea lăuda nici măcar cu o aventură publică, nici măcar cu un divorț. Elena din Troia nu se știe să fi făcut vreo ispravă. A rămas însă în istorie ca femeia care a declanșat un război care l-a făcut celebru pe Homer. Elena Ceaușescu n-a stîrnit nici un război. Așa cum am mai scris, am scos-o la vopsea cu articolul, ocupînd trei sferturi din el cu considerații despre rolul femeii în socialism. Era ca și cum aș scrie acum un articol despre Viorica Dăncilă pentru a lăuda egalitatea democratică dintre sexe în România de azi.

Zilele trecute m-am gîndit ce-aș scrie eu despre Codruța Kovesi, dacă aș primi ordin de la Sergenții majori mesianici să-i ard un elogiu într-una din publicațiile Diviziei Presă.

Ipostaza nu era deloc simplă, dacă ne gîndim că m-am preocupat întodeauna de argumentarea aserțiunilor mele, față de scrisul cu adjective avînd o adevărată oroare.

Ca și în cazul Elenei Ceaușescu n-am găsit nici un argument cît de cît credibil pentru a-i înălța un elogiu în scris. Un articol echilibrat, despre bilanțul activității sale ca șef al Parchetului general și ca șef al DNA mai nou, s-ar putea scrie.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X