Cine vrea să salveze liberalismul în Capitală

Cine vrea să salveze liberalismul în Capitală

După dezastrul electoral pe care liberalii l-au înregistrat în Bucureşti la alegerile locale şi parlamentare, partidul vrea să se revigoreze cu ingineri, economiști, doctori, și chiar cu un absolvent al Colegiului Național de Apărare

Noul şef al PNL Sector 1 este Victor Picu. El le-a promis colegilor că va recâștiga în 2020 primăria de sector condusă de Andrei Chiliman (PNL) până acum câțiva ani. Picu a absolvit Dreptul, în cadrul Universității „Titu Maiorescu”, și are un master în ştiinţe penale şi criminalistică.

După ce a fost, în 2016, consilier pe dezvoltare și investiții al primarului interimar al Capitalei, Răzvan Sava, Picu a devenit secretar general adjunct la Transporturi în Cabinetul Cioloș. Presa a scris despre Picu că ar fi un apropiat al lui Sergiu Diacomatu, fost lider local anchetat de DNA în dosarul retrocedărilor.

Wolverine, șef la sectorul 4

Ne puteți urmări și pe Google News

Răzvan Sava (48 ani), noul lider PNL Sector 4, este licenţiat în Energetică la Politehnica din Bucureşti, domeniu în care a activat, ulterior, ca inginer, consultant şi manager. A candidat la localele din 2016 pentru funcţia de primar al Sectorului 4, cu susţinerea fostului edil Cristian Popescu Piedone. Un episod care a făcut vâlvă, în campanie, a fost o plimbarea a celor doi, pictați pe față, prin Orășelul Copiilor - Piedone ca Shrek, iar Sava ca Wolverine. „Ne-am amintit şi noi de copilărie”, spunea Sava atunci.

Concurență zero la 3 și 5

Liderul PNL Sector 3, Florin Alexe (37 ani), fost deputat, nu are concurență la șefia filialei, potrivit surselor EVZ. Alexe a absolvit ASE, are master și doctorat în marketing. Presa a scris despre el că este un apropiat al lui Robert Negoiță (PSD), primarul Sectorului 3.

Nici liderul PNL Sector 5 și consilier general la Primăria Capitalei, Cristian Olteanu, nu are concurență la filială, potrivit surselor EVZ. El a absolvit Colegiul Național de Apărare, în 2006, apoi Științele Politice la Universitatea București. Olteanu practică judo, fotbal și ping pong, potrivit CV-ului.

Fugarul

La sectorul 6 va candida Cornel Pieptea (40 ani), actualul lider Răzvan Mironescu nefiind încă decis. Pieptea a studiat Electronica la Politehnică și spune că este fire pragmatică, care iubește muntele. După arestarea lui Sorin Oprescu, în 2015, Pieptea a demisionat din funcția de viceprimar, de frică să nu fie ales interimar la Primăria Capitalei.

La Sectorul 2 candidează actualul lider al filialei, Anca Boagiu. Ea a absolvit Facultatea de Construcții, în Constanța, fiind succesoarea la Transporturi a lui Traian Băsescu. Oponentul ei este doctorul Adrian Neacșu, căruia îi place să-și ocupe timpul liber cu grădinăritul sau jucându-se în parc cu cei doi copii.

Doar Bușoi vrea șefia la București

Actualul lider al organizației liberale din Capitală, Cristian Bușoi, este singurul care vânează șefia filialei la alegerile interne din 8 aprilie, au spus surse din PNL, pentru EVZ. Bușoi nu exlude o candidatură la șefia partidului. „Deocamdată, singura decizie pe care am luat-o este să-mi recâștig susținerea la București. Dacă acest lucru se va întâmpla și dacă alți colegi din țară vor dovedi deschidere, pot să iau în calcul și o eventuală candidatură (la șefia PNL - n.r)”, a spus el.