Editura Evenimentul si Capital

Cine îi apără pe români de mușcătura ucigașă a armelor ? | EDITORIALUL EVZ

Simona Ionescu
Autor: | | 8 Comentarii | 2061 Vizualizari

Covorul de candele și flori s-a mutat de la București la Paris. Cu un „aer” proaspăt, dar mirosind tot a moarte.

Francezii își plâng copiii, parinții, frații, surorile, verii și prietenii, așa cum îi plângem și noi pe ai noștri, arși sau otrăviți în clubul Colectiv.

La ei s-a spus repede și clar: șase atentate teroriste. La noi, s-au căutat imediat niște vinovați, deși ancheta criminalistică nu s-a terminat și nu știm dacă a fost într-adevăr incendiu sau mână criminală. Francezii nu s-au grăbit nici să-l schimbe pe ministrul de interne, nici pe vreun șef de serviciu secret, nici să-i ancheteze pe oamenii de la securitatea stadionului, care n-au reușit să-l prindă pe unul dintre jihadiștii care a vrut să intre în incinta arenei cu explozibilul la cingătoare. Pe stadion se afla și președintele Francois Hollande, să nu uităm! Noi am concluzionat rapid că focul a izbucnit de la un artificiu, am arestat proprietarii clubului fără norme PSI respectate, un primar și niște pompieri, am schimbat un guvern (nu că n-ar fi fost nevoie, dar nu în plină criză!) și ne-am bombardat medicii tot felul.

Mare diferență de atitudine, de mentalitate, de la politic până la societatea civilă! Nici spaima noastră parcă nu-i la fel cu cea a francezilor, deși se zice că frica nu poate fi stăpânită niciunde în lume. Și așa e, doar că modul de manifestare, exteriorizarea e alta. În fața terorii, a imaginilor cu cadavrele nevinovaților, năclăite de sânge, francezii cântă imnul național și ies pe străzi, să-și trăiască viața, deși li se tot spune să stea în case. Vor trage și ei la răspundere factorii politici, căci deja își pun întrebări cum de a fost posibilă baia de sânge, după ce li s-a promis vigilență la defilarea europeană numită „Je suis Charlie”. Doar că acum vor să-și recapete calmul și să judece lucrurile la rece.

Ce s-ar întâmpla, însă, în București, în România, dacă glasul armelor s-ar face auzit? Ne frământă ideea că războiul bate la ușă, că migranții sunt un pericol real fiindcă printre ei sunt infiltrați fanatici religioși, dornici să se arunce în aer în numele lui Allah. Pe noi cine ne apără? Ce știm și ce considerație avem pentru armata noastră, pentru membrii trupelor de intervenție, pentru veteranii care au învățat în teatrele de operațiuni din Afganistan, Irak și Bosnia ce înseamnă să lupți cu talibanii și cu grupările teroriste? Când zic „veterani” nu vreau să se înțeleagă că e vorba de pensionari. Nu, acești veterani de război sunt bărbați tineri, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, care au acumulat o experiență adevărată alături de trupele americane, canadiene, italiene, poloneze.

Sunt și medici și asistente, care s-au specializat în acele tabere militare. De toți aceștia, de experiența lor, vom avea, poate, într-o zi, mare nevoie. Nu-s mulți, câteva mii dintr-un total de vreo 75.000 de militari, cât mai are armata română. Unii, cu interesele lor, ne-au inoculat să-i disprețuim, că s-au dus acolo, în Afganistan, Irak și Bosnia ca să câștige bani, că solda aia de 2.000-2.500 de lei li se dublează. Nu, ei s-au dus acolo pentru că România a semnat niște tratate, cu NATO și cu Europa. Și ca să-și apere țara la nevoie. Chiar dacă țara și oamenii ei nu-i bagă în seamă.

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate