Editura Evenimentul si Capital

Raluca Prună, propunerea lui Cioloş pentru Ministerul Justiției, a fost implicată într-un scandal ANI după ce Victor Alistar i-a falsificat semnătura

Raluca Prună este propunerea pentru Ministerul Justiţie
Autor: | | 1 Comentarii | 1275 Vizualizari

Raluca Prună, înalt funcţionar la Comisia Europeană, este propunerea pentru Ministerul Justiţiei, nominalizarea ei fiind depusă la Parlament, ea urmând să fie audiată la comisiile juridice, după ce va sosi în ţară de la Bruxelles. Prună a fost acuzată de inspectorii ANI pentru fals în declarații, alături de Victor Alistar, șef al Asociației Române pentru Transparență și Codru Vrabie. Cercetările ulterioare au arătat că Victor Alistar îi falisificase semnătura pe un document.

Raluca Prună, înalt funcţional al Comisiei Europene, este propunerea oficială a lui Dacian Cioloş pentru funcţia de ministru al Justiţiei. 

Raluca Prună a depus, în cele din urmă, plângere penală împotriva lui Alistar, după ce a constatat că acesta i-a falsificat semnătura.

Fostul șef al filialei românești a Transparency International Victor Alistar pierdea postul de ministru al Justiției, în 2012, în urma unui scandal de incompatibilitate, în condițiile în care era și angajat al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP).

Cumulul de funcții a fost posibil după ce Alistar a transmis ANFP o adresă falsă, ce purta semnătura președintelui Transparency, Raluca Prună, în care se menționa că el ar fi renunțat la calitatea de ONG-ist.

Scandalul a ajuns în atenția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals.

Între timp, propunerea ca Victor Alistar să ajungă ministrul Justiției a fost retrasă, iar Raluca Prună a ajuns înalt funcționar la Comisia Europeană. 

Raluca Alexandra Prună, este licenţiată în drept şi  filosofie, master în ştiinţe politice, burse la universitatile „Paris VII” şi „Central European University”, Budapesta. Membru fondator şi fost preşedinte în exerciţiu al „Transparency International” Romania, membru fondator al Asociaţiei „Societatea pentru Justiţie”. 

Prună este avocat înscris în Baroul Bucureşti, coordonator de programe pentru sectorul Justiţie şi Afaceri Interne la Delegaţia Comisiei Europene la Bucureşti, actualmente jurist lingvist în cadrul serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene.

Astăzi, la ora 11:00, Raluca Prună va fi audiată la Comisiile din Parlament.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:31 REACȚIA unui JUDECĂTOR despre REVOCAREA lui KOVESI: „Nu pot să nu remarc...” 14:30 TOADER reacționează în fața ACUZAȚIILOR. A făcut PUBLIC un RAPORT SECRET? 12:09 Actrița Oana Pellea are un mesaj pentru Tudorel Toader după RAPORTUL KOVESI: „Ce păcat, domnule Toader... mare păcat...” 10:54 Norica Nicolai prevesteşte ATACUL LA PREŞEDINTE! Nu poate refuza cererea ministrului Justiţiei 10:20 DEZVĂLUIRI de la VÂRFUL PSD. ADEVĂRUL despre REVOCAREA lui KOVESI a fost scos la LUMINĂ de un SENATOR 10:08 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 10:04 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 09:04 PLANUL SECRET al PSD pentru REVOCAREA lui KOVESI. Curtea Constituțională va fi IMPLICATĂ 22:22 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 21:21 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 20:56 „Bâlbâiala” pe tema REVOCĂRII Codruței Kovesi, opera Monicăi Macovei! Un judecător lansează ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT 20:16 Procurorul care susține că 135 de colegi cer apărarea reputației profesionale: ”Vreau să-i dau un cap în gură! 19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate”

Articole salvate