„Cifrul simbolic al Europei” sau despre esenta umanitatii

„Cifrul simbolic al Europei” sau despre esenta umanitatii

„Cifrul simbolic al Europei” nu este un titlul de carte. Este o idee ce se desprinde din câteva rânduri extrase din volumul „Partea nevăzută decide totul”, de Horia-Roman Patapievici.

Librăria Humanitas de la Cişmigiu ne invită joi, 4 iunie, de la ora 19.00, la lansarea volumului „Partea nevăzută decide totul”, de Horia-Roman Patapievici, bestseller Bookfest 2015. Participă: Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu.

„Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația. Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem”, scrie Horia-Roman Patapievici.

„La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în «Eneida», eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor. Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.“ Horia-Roman Patapievici.

Ne puteți urmări și pe Google News

O invitaţie la o lectură plăcută, să aflăm cine suntem şi cum suntem când citim o carte. Iată câteva fragmente din cartea  lui Horia Roman Patapievici. „Văzutelor tuturor și nevăzutelor/ Cele mai importante lucruri nu se văd. Cărțile, de pildă (cum e aceasta, pe care o țineți în mână), se văd: pot fi apucate, întrebuințate. Dar sursa lor de generare și mintea din care s-au născut nu se văd: acestea două nu pot fi nici apucate, nici întrebuințate după plac. Scriitorul poate fi văzut, pipăit, îmbrâncit, adulat, ucis; dar nimeni nu poate vedea, atinge, poseda sau viola sursa cărților sale. Din scriitor, ca și din cărți, nu vedem decât corpul. Vedem corpul cărții și corpul care conține mintea. Dar nu putem vedea corpul minții. Corpul minții este un nevăzut, în timp ce corpul care conține mintea este un văzut. Văzutele și nevăzutele nu sunt separate unele de altele ca lumea în care trăim de tărâmul celălalt (de unde, in illo tempore, zeii făceau incursiuni în lumea noastră). Văzutele și nevăzutele trec prin noi și se amestecă în fiecare părticică a trupului și sufletului nostru; și la fel trec și se petrec prin toate colțurile lumii acesteia. Când citim o carte, avem în față lumea scriitorului. Când o înțelegem, am pătruns deja în corpul minții lui.Ceea ce face din lumea cărților un loc atât de minunat este posibilitatea, deschisă fiecăruia dintre noi, de a pă -

trunde și de a locui (un timp) în nevăzutul minții celuilalt. Când citim că Socrate s-a așezat împreună cu Phaidros pe malul râului Ilisos, într-un loc răcoros, cu iarbă moale

și umbră bună, ca să discute în voie despre lucrurile care îi pasionau, descoperim, deodată, că suntem și noi alături de ei, pe malul râului, într-un loc cu verdeață și răcoare; și înțelegem că ne aflăm în acel locus amoenus numai și numai pentru că acesta s-a aflat mai întâi în mintea lui Platon, unde noi am putut pătrunde deoarece acum se află și în mintea noastră, citind. Și tot timpul cât durează cititul nostru din Platon, noi ne mișcăm nestingheriți prin nevăzutul minții sale, care, prin lectură, se împletește și se amestecă indiscernabil cu nevăzutul minții noastre, astfel că nu mai știm bine dacă suntem Phaidros ascultând, Socrate vorbind, Platon scriind ori nevăzutul lumii văzând, prin Platon, în noi.”