Editura Evenimentul si Capital

Iarna care vine în România va intra în istorie. Fenomenul MULTI MINUS VA LOVI ÎN FORŢĂ

Autor: | | 2 Comentarii | 3532 Vizualizari

Meteorologii nu vin cu vești deloc bune! Potrivit informațiilor acestora, iarna se instalează în România în următoarele zile, iar vremea va deveni din ce în ce mai rece. Ciclonul Peter, cel care pare să fie și cauza principală a frigului, va ajunge în ţara noastră sâmbătă noapte. Meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea şi sub zero grade în timpul nopţii.

Conform specialiştilor în meteorologie, ciclonul Peter va ajunge în nord-vestul României în noaptea de sâmbătă şi se va extinde treptat, acoperind toată ţara. Temperaturile vor scădea până la 2-4 grade, la început în nord şi în centru, apoi în restul ţării. Noaptea, valorile termice vor fi chiar şi negative.

„Vremea va fi, în general, închisă în toată ţara. Maximele vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade. Cel mai frig va fi în Moldova, unde vom avea 4, 5 grade. În Bucureşti vom avea 6,7 grade, cerul va fi noros şi temporar o să fie ploaie. Ploi vor fi şi în restul ţării, ceva mai multe în partea din sud-vest şi sud, dar sunt ploi slabe. Numai în partea înaltă de munte avem şi lapoviţă şi ninsori. Pe crestele Carpaţilor Meridionali, de exemplu, sau în nordul Orientalilor - la înălţimi mari, peste 1.800 de metri", a declarat meteorologul de serviciu Dinu Mărăşoiu, din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), potrivit mediafax.ro.

Un alt ciclon va intra, tot în weekend, în ţara noastră dinspre Marea Adriatică. Numa va aduce, însă, o masă de aer cald ce va provoca ploi abundente în sud şi sud vest, iar săptămâna viitoare, lapoviţă şi ninsoare în zonele de deal şi la munte. Meteorologii spun că nu este exclus ca ninsorile să apară şi în restul ţării.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:17 Decizie IMPORTANTĂ în CEx: PSD pleacă la RĂZBOIUL TOTAL. SUSȚINERE pentru Dragnea, după CONDAMNARE, în LUPTA IMEDIATĂ contra Statului Paralel 17:00 Reacţie DURĂ a ICCJ după declarațiile social-democraților. Replica lui Toader: „ Să ne cunoaștem și sa ne respectăm competențele” 15:49 Protest al USR în fața biroului lui Dragnea. Ce i-au transmis liderului PSD 14:35 Orban, apel la PSD înainte de CEx. „Trebuie să aleagă între a fi FIDELI României și a fi SLUGI” 10:22 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 09:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 09:47 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 09:30 Primarul PSD din Cavnic ȘTERGE PE JOS cu Dragnea: Să își dea DEMISIA din toate funcțiile deținute! 09:21 Firea a DEZVĂLUIT ce decizii va lua PSD după noua CONDAMNARE a lui DRAGNEA 09:16 ATAC ACID din interiorul PSD: Dragnea să își dea DEMISIA de la șefia Camerei Deputaților! 09:02 Cu ce argumente îl APĂRĂ Fifor pe DRAGNEA 08:57 REACȚIA lui MIHAI FIFOR la CONDAMNAREA liderului PSD. Ministrul Apărării susține că GUVERNUL îl preferă pe DRAGNEA la CONDUCERE 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!” 08:07 REACȚIE INTERNAȚIONALĂ la CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Ce se VEHICULEAZĂ despre liderul PSD 07:14 Ce se întâmplă în PSD după CONDAMNAREA lui DRAGNEA? PRIMA REACȚIE venită din VÂRFUL PARTIDULUI 22:16 Liderii PSD FAC SCUT în jurul lui Dragnea! Reacție de ULTIMĂ ORĂ din partid. Întrunire de URGENȚĂ în CEx 19:59 „Dacă nu DEMISIONEAZĂ, partidul va fi PULVERIZAT!” Ion Cristoiu anunță APOCALIPSA în PSD, după sentința lui Dragnea 19:44 EXPLOZIV - Dragnea a DEMISIONAT din TOATE FUNCȚIILE după ce a fost CONDAMNAT în 2015. Ce va face acum liderul PSD? 18:51 Băsescu, PRIMA reacție după CONDAMNAREA lui Dragnea. „ACUM!” „Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi trebuie să demisionezi” 11:49 SENTINȚA ICCJ pentru Liviu Dragnea: CONDAMNARE la 3 ani și 6 luni, ACHITARE pentru fals intelectual. Celelalte decizii din dosar

Articole salvate