Chiseaua de argint a Maicii Domnului

Chiseaua de argint a Maicii Domnului

Nu este o întâmplare că prima mare sărbătoare a anului bisericesc (care a început pe 1 septembrie) este Nașterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie. Cu acest eveniment începe marea poveste a Mântuirii Omului.

Mântuitorul nu se putea naște oricum. De aceea, El Și-a ales ca Matcă pentru Întrupare cel mai înalt vârf pe care l-a „produs” Umanitatea. O ființă care, deși supusă ispitelor (ca oricare dintre noi), a rămas fără Păcat (ca nimeni dintre noi).

Pe cruce, Mântuitorul s-a adresat Fecioarei Maria și Evanghelistului Ioan (ucenicul Său preferat) lăsând un testament cutremurător: „Femeie, iată fiul tău!” și apoi „Iată mama ta!” Prin Ioan, ea devenea astfel mama tuturor oamenilor, iar noi, frații lui Hristos. În această dublă calitate, de Maică a lui Dumnezeu și a oamenilor, ea I se roagă Fiului său ceresc pentru fiecare dintre fiii ei de pe pământ, frații Lui mai mici.

De aceea, rugăciunile Maicii Domnului au o forță extraordinată, capabilă să răstoarne voința lui Hristos, așa cum s-a petrecut și la Nunta din Cana.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nicolae Steinhardt scrie câteva rânduri minunate, plângându-i pe cei care nu cred în Maica Domnului.

«Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: „Ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi!”. Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind.

După cum nu-mi este ruşine a mi-o închipui copilăreşte – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână şi cu marama pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu marama ei cea sfântă.

Tare trebuie să se simtă siguri pe fariseica lor virtute şi tare trebuie să-şi facă râs de milă şi de îndurare, să se prezinte cu fruntea semeaţă la porţile raiului cei care din Maica Domnului fac o „simplă femeie credincioasă”. Bravo lor.

Noi, cei de jos, noi, păcătoşii, noi, nesigurii de soarta ce ne aşteaptă, noi, temătorii de Judecata de Apoi (şi de ispitele şi primejdiile ce ne înconjoară pe acest pământ bogat în capcane), cum de nu ne-am simţi fericiţi peste măsură că ne putem număra printre cei care cred în milostivirea pururea Fecioarei Maria, bucuria tuturor celor necăjiţi?»