Editura Evenimentul si Capital

Cherecheş: „Oprea a fost o victimă. Dacă ar avea coloană vertebrală...”

Autor: | | 1 Comentarii | 669 Vizualizari

Cătălin Cherecheş a fost invitat în emisiunea lui Mihai Gâdea, unde a vorbit despre cum Gabriel Oprea ar deţine foarte multe informaţii împotriva sistemului.

„Am participat la multe întâlniri cu generalul Oprea, am participat la doar o întâlnire la care a fost și domnul Coldea, privind la ceea ce se întâmplă, observ că ajungem să analizăm un sindrom. Și sindromul acesta, cred, de obicei, și din literatură și din istorie vedem că îl au dictatorii”, a spus Cherecheş în cadrul emisiunii de pe Antena 3.

„Oamenii aceștia când ajung în funcție de foarte multe ori sunt oameni normali. Sunt oameni chiar apreciați pentru anumite abilități pe care le au. Și pe parcursul timpului, acești oameni ajung să piardă legătura cu pământul, legătura cu realitatea, cu reperele normale.

Asta se întîmplă și astăzi. Suntem în fața unor oameni care nu răspund în fața nimănui, nu răspund în fața legii, în fața opiniei publice. Nu au nici măcar repere morale, pentru că trecând spre palierul cu sufrageria, vedem că astfel de oameni își execută cu sânge rece pe toți apropiații.

Una dintre aceste victime este și domnul Oprea. Dacă ar avea coloană vertebrală și curaj, ar face foarte multe lucruri bune pentru România. Îl invit să spună public ceea ce știe. (...)Majoritatea celor care se luptă cu acest sistem, se luptă cu un adversar nevăzut. Justiția trebuie să fie predictibilă. (...) Și domnul Oprea și oameni din mediul de afaceri, care până acuma au tăcut.

Cât mai vor să fie batjocoriți ca să iasă la televizor. Și-au pierdut onoarea, carierele, demnitățile. Poate de multe ori a face un bine societății este mai important decât libertatea pentru o zi”, a mai declarat Cherecheş.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate