Editura Evenimentul si Capital

Cheltuieli fără noimă în sistemul de sănătate, descoperite și reclamate de Curtea de Conturi

Multe spitale și Direcții de Sănătate din țară au cheltuit mari sume de bani fără drept din bugetul ministerului
Autor: | | 1 Comentarii | 1776 Vizualizari

Raportul de Audit al Curții de Conturi privind execuția bugetului de stat pe anul 2014 remarcă o serie de nereguli grave ale sistemului sanitar. În unele cazuri, au fost sesizați procurorii

Spitale mari din țară și din Capitală, Direcții de Sănătate Publică Județene, dar și Ministerul Sănătății sunt acuzați că au cheltuit, în mod ilegal, fonduri publice. Astfel, pentru suma de 65.114.000 de lei, deși este trecută la rubrica „decontări între instituția superioară și instituțiile subordonate privind activele fixe”, nu se cunoaște „componența analitică și natura economică a operațiunilor”, susțin inspectorii de conturi.

Licențe nefolosite

O critică privește inventarierea generală a patrimoniului Ministerului Sănătății care s-a efectuat fără a fi respectate prevederile legale. În plus, „un număr de 5.591 de licențe perpetue pentru pachete software”, în sumă estimată de 5.423.000 de lei, primite gratuit de la Ministerul pentru Societatea Informațională, nu au fost transferate unităților din subordine spre a fi utilizate”, se arată în Raport.

Abaterile financiar contabile descoperite de Curtea de Conturi în 2014, la unitățile subordonate Ministerului Sănătății, au fost în valoare de 163.999.000 de lei.

O sumedenie de alte nereguli fiananciare au fost constatate și la spitalele și direcțiile din subordinea Ministerului Sănătății. Astfel, vaccin în valoare de 227.000 de lei a expirat din cauza necontrolării modului de utilizare a acestuia de către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

O altă abatere o reprezintă nevirarea la bugetul local a chiriilor încasate de la agenții economici care își desfășoară activitatea în clădirile din domeniul public și care se regăsesc în administrarea spitalelor, în sumă estimată de 279 mii lei. În acest sens sunt date ca exemple spitalele pentru copii „M.S. Curie”, Institutul de Diabet Dr. N.C, Păunescu, dar și Sanatoriul Techirghiol.

Curățenia costă mult

Spitalul de Arși din București ar fi achiziționat, fără licitație, servicii de curățenie, igienizare și dezinfecție, în valoare de 978.000 de lei.

Un alt control a descoperit că s-au efectuat plăți nelegale, „fără ca la baza acestora să existe aprobările legale și fără documente justificative pentru cheltuieli din asociere, servicii de consultanță, servicii de mentenanță a programelor informatice, în sumă estimată de 3.337.000 de lei”, la DSP București, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

Direcțiile de Sănătate Publică din Ialomița și Olt au efectuat plăți nelegale a unor sporuri salariale în sumă de 132.000 de lei, iar DSP Tulcea nu a urmărit facturi decontate lunar, în sumă de 300 mii lei. În cazul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii M.S. Curie, al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu și al Institutului Național de Cercetare Cantacuzino au fost sesizate o

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate