Ceva trebuie să fie de bine în lumea românească | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

Ceva trebuie să fie de bine în lumea românească | DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI

De luni întregi caut un subiect demn de un articol în întregime pozitiv, o temă care să redea un alt fel de ton decât cel transmis de fluxul știrilor curente. Săptămâna trecută au fost anunțate rezultatele competiției de matematică W. L. Putnam, organizată anual în universitățile din SUA și Canada, în prima sâmbătă din decembrie.

 În cadrul acestei competiții, concurenta cu scorul cel mai mare este onorată prin decernarea premiului Elisabeth Lowell Putnam, o distincție stabilită în 1992. Anul acesta câștigătoarea e Simona Diaconu, de la Universitatea Princeton. Competiția Putnam e un eveniment similar olimpiadelor de matematică, constă în două probe, fiecare dintre ele de câte trei ore, care au loc în aceeași zi. Evenimentul în sine e dificil, ca format și structură, iar problemele sunt atât de originale, interesante și dificile încât mediana națională e în unii ani aproape de 0 puncte din 120, adică mai mult de jumătate dintre cei peste patru mii de concurenți din peste 450 de universități nu reușesc să rezolve nici măcar o problemă complet. Spun asta pentru a da o imagine a realei dificultăți a Competiției Putnam. În contextul acesta Simona Diaconu a fost anul acesta concurenta cu cel mai bun rezultat. Simona Diaconu nu se află la prima performanță: ea a reprezentat România la Olimpiadele Internaționale de Matematică, unde a obținut medalia de argint (în 2014) și apoi pe cea de aur (în 2015). Premiul Elisabeth Lowell Putnam a mai fost decernat în trecut unor participante care și-au început odiseea școlară în România: Dana Pascovici (reprezentând Colegiul Darmouth, în 1992), Ioana Dumitriu (de la Universitatea din New York (în 1995, 1996 și 1997), și Ana Caraiani (de la Universitatea Princeton, în 2003 și 2004). Dacă e să ne reamintim performanțele Anei Caraiani, ea a obținut de două ori medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică (în 2002 și 2003), iar pe cea de argint o dată (în 2001). Se discută mult dacă aceste performanțe individuale reprezintă calitatea școlii românești. Nu știu dacă performanțele au de-a face cu programa școlară, pentru că fiecare dintre acești oameni de excepție se pregătesc după un program individual și rezultatele acestea reflectă mai degrabă calitatea lor intelectuală și academică. Partea admirabilă rezidă în faptul că oameni inteligenți educați inițial în cultura română se îndreaptă către perfomanță academică. Faptul că vedem confirmări ale performanței și inteligenței lor la un asemenea nivel înseamnă că undeva în sistemul de valori al societății românești ceva prețios motivează și ajută devenirea remarcabilă a unor oameni tineri, care confirmă în timp performanțele de incontestabilă valoare obținute la 20 de ani.