Ce i-a cerut Liviu Dragnea lui Adrian Țuțuianu de față cu toți liderii PSD

Ce i-a cerut Liviu Dragnea lui Adrian Țuțuianu de față cu toți liderii PSD

În deja mult prea celebră ședință CExN de joi seară, Liviu Dragnea a avut un discurs la început în care a abordat mai multe teme. I-a adresat o frază și lui Adrian Țuțuiau, fostul ministru al Apărării, mazilit din toate funcțiile politice și executive. Dragnea i-a spus: ”Dacă am greșit față de tine, te rog să mă ierți!”

Atât, singurul lucru care a urmat a fost promisiunea că va ocupa funcția de chestor al Senatului, după ce o va elibera, dacă o va elibera, Paul Stănescu. Asta după ce Țuțuianu a pierdut în câteva ore funcțiile de vicepreședinte al Senatului, președinte al Comisiei de control a SRI și ministru al Apărării!

La vremea respectivă s-a spus că Țuțuianu a greșit comunicând public eșalonarea plății veniturilor lunare ale salariaților Armatei și a fost acuzat că a participat la un complot pentru răsturnarea lui Dragnea. Legat de comunicarea publică a eșalonării veniturilor militarilor, amintim Guvernului că am ”sărbătorit” 30 de zile de când am cerut confirmarea că au avut sub nas comunicatul care a inflamat lumea politică și nu au mișcat un deget, lăsând să se declanșeze un scandal public care a dus la decapitarea unui ministru.

 

Ne puteți urmări și pe Google News