Cele mai mari salarii sunt în industria tutunului

Cele mai mari salarii sunt în industria tutunului

Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 18,4%. Cifric, datorită primelor de sărbători şi de sfârşit de an, câştigul salarial mediu net a scăzut în ianuarie 2017 cu 2,3%, faţă de luna decembrie 2016, ajungând la 2.300 lei.

 „În luna ianuarie 2017, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.168 lei, cu 2,7% mai mic decât în luna decembrie 2016. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (6.467 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.299 lei)”, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (+50,9%), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale) (+39,0%), activităţi de editare (+18,5%).

Ne puteți urmări și pe Google News