Editura Evenimentul si Capital

ESTE IREAL PENTRU SECOLUL 21. Femeile nu au VOIE SĂ CONDUCĂ, apa este mai SCUMPĂ decât ULEIUL, iar CONSUMUL DE ALCOOL este pedepsit cu zeci de LOVITURI DE BICI. Cum arată locul unde NICIUN VASLUIAN nu îşi doreşte să ajungă | Galerie foto

Autor: | | 3 Comentarii | 4678 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Există numeroase legi cel puţin ciudate în Arabia Saudită, iar cele mai multe dintre acestea le vizează în mod direct pe femei. Se pare că în această ţară, reprezentantele sexului frumos nu au voie să conducă şi nici măcar să folosească bicicleta. Mai mult decât atât, femeile pot să meargă într-un autovehicul în care sunt şi bărbaţi doar dacă aceştia le sunt rude.

Există şi alte ciudăţenii specifice acestei ţări pe care ar trebui să le ştii dacă te-ai gândit să o vizitezi.  Iată câteva dintre lucrurile cele mai bizare:

Nu este permisă deţinerea de băuturi alcolice. În caz contrar, dacă vei fi prins, vei fi biciuit.

În plus, indiferent când de mult ţi-ar plăcea o localnică, dacă eşti bărbat, nu ai voie să o însoţeşti. De asemenea, este interzis să fotografiezi o femeie din această ţară, iar pentru a face fotografii unui bărbat trebuie să ai acordul acestuia.

Afişarea religiei non-musulmane se pedepseşte drastic. Practic, pentru acest delict se aplică pedeapsa cu moartea.

Aceaşi pedeapsă se aplică şi în cazul homosexualilor care se afişează pe străzile din această ţară.

Cei care nu sunt musulmani nu au voie să meargă la Mecca şi Medina, acestea două fiind considerate cele mai stânte oraşe ale Islamului.

Un litru de apă este ceva mai scump decât unul de ulei.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 19:15 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 17:44 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 15:19 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 14:37 REVOCAREA șefei DNA: „O furtună într-un pahar cu apă”. ATAC DUR la Tudorel Toader 13:29 Iohannis, SEMNAL de la Bruxelles? CONTROVERSE pe TEMA REVOCĂRII lui Kovesi. „E o chestiune de oportunitate politică. Preşedintele decide dacă...” 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 10:30 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 08:42 Monica Macovei, REACȚIE ACIDĂ la decizia lui Toader: „A încălcat separaţia puterilor în stat. Cererea de revocare a şefei DNA e ilegitimă” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 21:24 Cererea de revocare a Laurei Kovesi! URMĂTOAREA MUTARE, la Klaus Iohannis. Românii sunt chemaţi în stradă. NEWS ALERT! 21:16 PNL a IEȘIT la ATAC după PROPUNEREA de REVOCARE a Laurei Kovesi: „TOADER a ALES să fie de PARTEA INFRACTORILOR” 21:01 Badea A REACŢIONAT AGRESIV după cererea de revocare a Laurei Codruţa Kovesi: „JAVRELE SECURISTE au bruiat” 20:42 AUGUSTIN LAZĂR nu dă ÎNAPOI. REACȚIE CLARĂ în favoarea lui KOVESI: „NU EXISTĂ niciun MOTIV legal” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate” 17:08 Toader a cerut procedura de REVOCARE a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi! BREAKING NEWS

Articole salvate