Editura Evenimentul si Capital

Ceauşescu, ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI. LICHIDAREA dictatorului ARE LEGĂTURĂ cu banii, CU MILIARDE. S-a aflat adevărul

Autor: | | 38 Comentarii | 71172 Vizualizari

Deşi Nicoale Ceauşescu îşi atinsese în 1989 un ţel legat de piaţa bancară internaţională şi totul părea că merge bine pentru el, în câteva luni situaţia a devenit critică. Istoria arată cât de rapid a fost declinul celui care la un moment dat părea de nezdruncinat din fruntea Partidului Comunist Român (PCR).

Câți bani are de RECUPERAT România de la țările cu care Ceaușescu a făcut afaceri? Raport EXPLOZIV al Ministerului de Finanțe

„Nicolae Ceaușescu a ajuns la putere în anul 1965, într-un context economic bun pentru România. Încă de la începutul mandatului său, Ceaușescu a încurajat investiții masive în domenii care atunci păreau de viitor – precum industria petrolieră, industria chimică sau industria grea și constructoare de mașini. Din bugetul național, investițiile reprezentau o cotă de circa 30%, iar consumul era totdeauna ținut sub control (...). Dar, privită în profunzime, situația economică a țării anunța un declin iminent”, relatează istoricul Adrian Cioroianu.

Cum a încercat CEAUŞESCU să atragă personalităţile EXILULUI românesc, dar şi marile AVERI ale acestora

Printre primele lovituri primite de Ceauşescu se numără şi crizele din 1973 şi 1979 care au afectat în mod drastic preţul petrolului. Acest lucru îl afecta în mod direct pe Nicolae Ceauşescu, deoarece uzinele comuniste consumau foarte mult petrol, iar rezerva României nu a putut acoperi cererea imensă. Văzând aceste lucruri, preşedintele României a început să importe hidrocarburi.

Pilotul lui Ceaușescu a murit într-un accident de elicopter | MEMORIA EVZ

Cele două crize menţionate au propulsat preţul petrolului, aşa că Ceauşescu a fost nevoit să se împrumute la Fondul Monetar Internațional (FMI) și la Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD – Banca Mondială) pentru a-și putea continua planurile de industrializare. În câţiva ani, datoriile României au început să crească considerabil, astfel că în 1983, suma se ridica deja la 12 miliarde de dolari. Acest lucru l-a îngrijorat foarte tare pe preşedinte, el considerând că astfel de sume datorate vor afecta independenţa tării.

Elena Ceaușescu a urât-o cel mai mult pe Violeta... Avea sâni frumoși și fundul bombat. DEZVĂLUIRI DIN TRECUT

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:56 OFICIAL - Cum iei credit fără dobândă de până la 60.000 de lei: Guvernul deschide o linie specială de împrumut 17:13 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e”

Articole salvate