Editura Evenimentul si Capital

Lana, cea mai tristă căţeluşă din lume. Poveste ei a înlăcrimat internetul. A fost abandonată de două ori iar acum riscă să fie eutanasiată

Lana
Autor: | | 0 Comentarii | 1746 Vizualizari

Povestea tristă şi uriaşa nefericire a Lanei, o femelă de Labrador extrem de iubitoare, abandonată de două ori în ultimii ani, a înlăcrimat tot internetul. Căţeluşa din Canada va împlini trei ani pe 14 mai, fiind foarte posibil ca viaţa ei să se oprească la această cifră dacă nu va fi adoptată până cel târziu pe 20 mai, când este programată pentru eutanasiere.

Un apel disperat a fost lansat în mediul online de către o asociaţie canadiană non-profit care salvează câini: “Lana va împlini trei ani. Vă rugăm să ne ajutaţi să-i găsim o familie care s-o adopte pentru totdeauna. Cel târziu până pe 20 mai”. O fotografie sfâşietoare cu Lana tristă, în colţul camerei sale de la adăpostul de câini, s-a viralizat în mediul online.

Dar căţeluţa nu este deloc aşa. Este iubitoare, veselă şi amuzantă într-un mediu diferit şi atunci când are asupra cui să-ţi reverse întreaga afecţiune.

În urmă cu aproape un an a trecut printr-o situaţie similară când a fost părăsită de primii stăpâni. Atunci au existat peste 4000 de cereri de adopţie şi s-au făcut donaţii în contul ei de peste 15.000 de dolari. În final a fost adoptată de o familie din Canada, în ianuarie 2016. După doar câteva luni a fost însă returnată adăpostului iar pe 20 mai va fi cel mai probabil eutanasiată dacă nu-I oferă nimeni un cămin, centrul în care se află fiind în acest moment supraaglomerat.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 12:39 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 10:46 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 15:41 Iohannis, între suspendare și demitere. Editorial de Horia ALEXANDRESCU 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:11 Judecătoarea Cristina Tarcea a NEGAT că a fost în vilele de protocol ale SRI 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate