Editura Evenimentul si Capital

Ce m-a uluit pe mine în Germania, în 1975: Pisoarul de la Bundestag. România lui Cristoiu

Autor: | | 5 Comentarii | 7339 Vizualizari

Căutînd prin folderul cu Note de călătorie, fragmentele despre Dusseldorf, Bonn, Köln îmi atrag atenția c-am mai fost în partea de Germanie în care am călătorit în vara lui 2017. Cînd am fost? Anul mi-l amintesc cu aproximație. Cred c-a fost 1975, pe vremea Vieții studențești.

O fotografie pe care n-am uitat-o, deoarece o am într-una dintre cutii, înfățișîndu-mă într-un grup de jurnaliști din presa de tineret, confirmă ipoteza. Dacă nu mă înșel, fusesem invitați de o Asociație a ziariștilor din RFG. Notele scrise atunci și bătute în anii din urmă, nu însă stilizate, spun asta prin referirile la întîlniri tipice unor astfel de turnee profesionale. Se vorbește în ele de reuniuni cu primari, cu lideri sindicali, de popasuri la redacții, de cunoașterea unor asociații profesionale. Am scris apoi despre vizită ceva în Viața studențească? Nu-mi amintesc. Îmi amintesc doar că la Der Spiegel fiind, în lift, luînd seamă la ecuson, un tip ne-a întrebat Free press? Free press, am răspuns noi în cor și fără să clipim, convinși, totuși, că eram liberi, deoarece nu ne imaginam o altă presă decît cea în care lucram noi.

Și-mi mai amintesc ceva. Că la întoarcerea în țară m-am minunat în fața multora de pisoarul de la Bundestag, dotat cu senzori prin care de cum de apropiai se declanșa apa. Doar atît. Puțin, foarte puțin, dacă mă gîndesc la călătoria de acum 42 de ani.

Am fost acum la Dusseldorf, la Köln, cu vreo cîțiva ani în urmă, am fost la Bonn. Să fiu al dracului dacă-mi amintesc ceva! Acum am bătut în lung și-n lat Königsallee, faimoasa stradă comercială a Dusseldorfului și a Renaniei – Westfalia, am fost pe promenada de pe malul Rinului, am bîntuit prin Orașul Vechi, cel mai mare bar din lume. Nu am recunoscut nimic. Dar nimic, nimic. Să nu fi fost noi prin oraș? Să ne fi ținut amicii nemți doar prin ședințe și întîlniri de documentare? Și ce fel de documentare gazetărească era asta, dacă nu eram duși să vedem și Orașul?

Textele din 1975 au fost scrise pentru mine, în nici un caz în vederea publicării. Recitite acum, după 42 de ani, după experiența trecerii de la Comunism la Capitalism, după ce și la noi a venit Occidentul din RFG-ul de vremea socialismului real, mă fac să mă întreb: Le-aș mai scrie acum la fel? La vremea respectivă, ele rezultau dintr-o conștiință de intelectual trăitor într-o lume ce părea eternă.

Capitalismul cu care ne întîlnisem o săptămînă în RFG a dat gata Comunismul, considerat azi ca nevolnic față de Adversarul de dincolo de Cortina de fier. Cît de tare s-a schimbat conștiința mea după crucialele experiențe trăite timp de 42 de ani? Dacă mă gîndesc că sînt unul dintre biruitorii noii Ere și nu unul dintre Învinși, grație ipostazei de gazetar, ar trebui să cred că m-am schimbat radical. Ia să vedem! Scriam atunci despre Revoluția cu lingurița: „De mai mulţi ani, Consiliul Federal al Tineretului din Germania plănuieşte o centralizare a organizaţiilor sale. Păi, sugerăm noi, cu mentalitatea latinului grăbit, faceţi o adunare generală şi puneţi problema în mod hotărît! Centralizăm sau nu centralizăm? La sfîrşitul reuniunii aveţi deja o opţiune. Desluşesc un zîmbet ironic în privirile interlocutorilor. Evident, un asemenea punct de vedere gîfîit nu putea veni decît din partea harababurii specifice unei ţări latine. Cu nici un preţ, un revoluţionar neamţ nu s-ar fi exprimat în asemenea termeni.

Drept urmare, Consiliul Federal a hotărît ca la adunarea generală din acest an să afle doar părerea organizaţiilor, dacă problema centralizării poate fi pusă sau nu în discuţie. Dacă se va decide că da, atunci ea va fi dezbătută la adunarea viitoare, adică peste doi ani, cînd se va discuta un amplu material teoretic despre eficien- ţa centralizării în general. În funcţie de aceste discuţii, peste patru ani, la o altă adunare, Consiliul Federal va supune la vot măsura centralizării. Bineînţeles, dacă pînă atunci, din lipsă de fonduri, federaţia nu se va autodesfiinţa.” Ce remarc eu azi despre Ion Cristoiu de atunci? Mai întîi că punea Revoluția chibzuită pe seama spiritului nemțesc și nu a democrației. Apoi, că ironizam lungile dezbateri dinaintea unei decizii, idealul fiind pentru mine o decizie luată cît mai repede.

Mi-era greu să pricep punerea în dezbatere publică a unei decizii, supunerea ei votului, democrația internă și democrația în general. Eram obișnuit cu decizia luată rapid, pe loc, fără o minimă consultare populară, din credința că șefii știu mai bine decît noi ceea ce trebuie făcut.

Culmea e că acum denunț absența democrației interne în partide și organizații, tendințele autoritariste, pledez pentru o implicare mult mai puternică a cetățenilor, a societății civile în luarea deciziilor. Cea mai mare deosebire dintre Ion Cristoiu din 1975 și Ion Cristoiu din 2017 stă însă în reacția față de realitățile întîlnite în cale. Nu sînt mare amator de bunuri materiale.

Umblatul prin magazine (evident, prin cele care mă interesează, electronice și papetărie) are mai mult caracterul unei excursii, gen la shopping, decît aspectele unei căutări cu orice preț a cumpă- ratului.

Acum, în 2017, am căscat gura la magazinele din Dusseldorf, Köln, am intrat în multe dintre ele, ba chiar am și cumpărat. Una peste alta, aș putea scrie despre mărfuri, despre diferențele față de România (în materie de electronice nu sînt atît de mari cum s-ar crede).

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate