Editura Evenimentul si Capital

Ce se află în spatele legii care a dus la asaltul Parlamentului de către 6.000 de oieri nervoși | Ciobaniada 2015

Ciobanii au forțat ieri gardurile montate de forțele de ordine. Senatoarea Cristiana Anghel (foto jos) a ieșit să discute cu manifestanții FOTOGRAFII: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Autor: | | 28 Comentarii | 8573 Vizualizari

O lege veche de aproape zece ani, modificată și promulgată în vară, a scos abia acum în stradă, în luna decembrie, mii de ciobani nemulțumiți. Este vorba de legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic 407/2006, modificată prin legea 149/2015. Oierii au „invadat” ieri Palatul Parlamentului și au cerut schimbarea a două prevederi legale

Prea mulți câini sperie vânatul, prea multe oi distrug flora, dar cine a văzut stână cu doar trei câini sau oaie să stea în țarc în perioada de pășunat. Argumentele oierilor și vânătorilor, două categorii vizate de noua lege, par juste, și de-o parte, și de alta. „Urşii ne omoară animalele”, „Vrem subvenţii! Nu ne ajutaţi cu nimic!”, „Murim, UE ne pune beţe în roate”, „Vânătorii ne restricţionează drepturile”, „Avem nevoie de câini de protecţie”, „Lupilor, plecaţi acasă. Lăsaţi oile să pască pe păşunea strămoşească” au fost doar câteva dintre nemulţumirile strigate ieri de ciobani. Mai multe sute de manifestanți au sărit gardul de beton al Palatului Parlamentului pentru a pune presiune pe parlamentari. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri de apă, fiind însă copleșiți de numărul mare al protestatarilor.

Au existat și momente „picante”. Senatoarea Cristiana Anghel, autoproclamată purtătoare de cuvânt a senatorilor, a coborât din Parlament în mijlocul protestatarilor şi a avut câteva discuţii aprinse cu o protestatarii. L-a numit pe unul dintre protestatari „prost”, explicând apoi că respectivul, care i-ar fi rupt foile, nu ar fi fost oier, ci „agitator”, a declarat Anghel. Ciobanii au continuat însă protestul, fără a da multă importanţă acestui incident.


Mitingul s-a sfârșit după ce oierii și parlamentarii au semnat un acord de schimbare a legii


Protest și în Parlament

Din stradă, ciobanii au ajuns direct în Parlament. Mai întâi au fost așteptați de cei doi co-președinți ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin. O dată ce aceștia le-au promis că va fi și rezolvată problema printr-o ordonanță de urgență, aproximativ 30 de ciobani s-au dus la Comisia de agricultură. Discuțiile s-au încins. La final, ciobanii au făcut scandal și au spus că nu părăsesc sala până când parlamentarii nu semnează „un acord, un act, ceva” cu ei. Până la urmă, manifestanții l-au luat pe președintele Comisiei de agricultură, liberalul Nini Săpunaru, și l-au dus în stradă. Oierii au încheiat seara protestul, după semnarea unui protocol între Comisia de agricultură din Camera Deputaților, Ministerele Agriculturii și Mediului și Federația Agrostar, protocol care parafează modificarea unor articole din Legea Vânătorii.



Articolele ce au agitat spiritele

Una dintre modificările legii vânătorii, aduse în vara acestui an, litera c) la articolul 23, interzice păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie, într-un an secetos, în care a crescut preţul furajelor şi cu 30%. Cealaltă, care apare în legea veche, dată în 2006, interzice „permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei”. Ciobanii consideră că aceste prevederi vor omorî practic oieritul tradiţional din România şi li se suspendă dreptul la proprietate. „Oile noastre sunt ţurcane, trebuie să stea afară, pe câmp, nu în mizerie, altfel se îmbolnăvesc. Cum să am doar trei câini când am aproape 1.000 de oi?”, a strigat un cioban mânios. Dumitru Andreşoiu, din Orăştie, considerat unul dintre cei mai mari proprietari de oi din ţară, a declarat pentru EVZ: „Un alt lucru la care nu s-au gândit parlamentarii: cine mai produce brânză şi lapte în ţara asta? Or să se ducă ei să mulgă urşii, lupii şi vulpile?”. (A contribuit Larisa Bernaschi)

AGVPS: „Câinii mănâncă puii de vânat”

Așadar, prevederea referitoare la existența a doar trei câini la turmă există de aproape zece ani. O noutate este aceea referitoare la ținerea oilor la stână în perioada 6 decembrie - 24 aprilie, modificare intrată în vigoare, însă, de ceva timp. De ce, atunci, de abia acum protestează oierii? O discuție cu reprezetanții vânătorilor limpezește puțin lucrurile. Ovidiu Ionescu, președintele Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS) Brașov, spune că este posibil ca de abia acum să fi fost cineva în inspecție, care să aplice amenzi oierilor. Asociațiile de vânătoare s-au adresat și Gărzii de Mediu, atunci când a început sezonul de vânătoare, adică în această perioadă.

O problemă ar fi și că în România populația de oi a crescut destul de mult pentru că subvențiile se acordă mult mai ușor decât la vite, spune Ionescu. În schimb, alte state nu au încurajat creșterea numărului de oi, deoarece distrug flora. Ciobanii prezenți ieri la miting s-au plâns însă că subvențiile primite sunt infime oricum, și au cerut unele la nivelul celor din UE.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Afaceri

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate