Anul acesta, între 29 ianuarie şi 25 mai, va fi organizată la Bruxelles, la Palais des Beaux-Arts (www.bozar.be), o amplă retrospectivă Francisco de Zurbaran. Cum tot românul ajunge cu ceva treburi prin capitala administrativă a Uniunii noastre, recomand de pe acum această expoziţie, pentru că va fi cu totul excepţională.

Între două şedinţe sau la capătul unei zile birocratizate ori cu cîteva ceasuri înainte de avion, dacă sînteţi la Bruxelles între 29.01 şi 25.05, daţi o fugă în saloanele edificiului din rue Ravenstein 23! Veţi vedea o abordare cronologică a activităţii lui Zurbaran, de la primele lui lucrări din Sevilla pînă la ultimele sale opere din Madrid. Prin dimensiuni şi ambiţie, o asemenea expoziţie nu cred că s-a mai organizat în afara Spaniei – cel puţin, din datele la care eu am acces, rezultă că nu. Francisco de Zurbaran (1598 – 1664) a fost unul dintre cei mai puternici pictori de la finalul faimosului "Siglo de Oro" spaniol. Maniera sa de a picta descinde direct din Caravaggio, de la care ia simţul tenebrelor, şi din Velasquez, cu care a fost contemporan şi prieten, de la care ia realismul şi minuţia detaliului întotdeauna relevant. În sufletul său, Zurbaran a fost un mistic, care şi-a folosit geniul plastic pentru a explora teritoriul credinţei creştine. Amprenta personalităţii sale asupra stilului învăţat de la maeştrii şi prieteni este evidentă. Aproape miraculos, Zurbaran reuşeşte să dea umbrelor grele ale lui Caravaggio o candoare, o tandreţe, o plasticitate calmă, aproape neverosimilă. Sentimentul tuturor lucrărilor sale creştine este cald. Indiferent de cît de dure sînt scenele pe care le pictează (în multe variante a pictat crucificarea Mîntuitorului), ceva ca o blîndeţe superioară şi tristă se simte imediat, acoperind atrocitatea şi durerea. În 1634, la recomandarea lui Velasquez, Zurbaran a fost chemat la Curte, la Madrid. A lucrat mult şi serios, doar că regii Spaniei nu au apreciat prea mult stilul său. Gustul vremii cerea pictură ceva mai barocă, mai luminoasă şi mai animată. Întors la Sevilla, unde era apreciat ca un mare maestru, a avut de suferit de pe urma creşterii faimei lui Murillo, care picta exact pe gustul general. Aşa că a părăsit Sevilla pe care, în tinereţe, o cucerise pur şi simplu, revenind la Madrid în 1650, unde a continuat prietenia cu Velasquez şi unde a murit 14 ani mai tîrziu. Compoziţiile sale sînt relativ simple, dar mărturisesc o forţă spirituală extroardinară. Dacă am încerca să definim geniul său printr-o singură frază, am spune că acesta a constat în capacitatea sa de a imprima un misticism profund şi calm figurilor şi o "corporalitate misterioasă" obiectelor pe care le-a pictat. Din promovarea expoziţiei de la Bozar, deduc că va fi în retrospectivă şi faimosul său tablou "Agnus Dei", aflat în colecţia de la Prado. Este una dintre cele mai puternice lucrări religioase pe care le-am văzut în viaţa mea! "Agnus Dei" ( din latineşte, mielul Domnului, denumirea sub care apare Isus Cristos în Evanghelia după Ioan, la 1:29, unde sf. Ioan Botezătorul îl vede pe Mîntuitor şi spune "Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii"), a fost pictat cîndva între 1635 şi 1640. Lucrarea înfăţişează un miel aşezat pe o masă cu toate cele patru picioare legate. Detaliile mielului sînt extrem de precise, acute aproape (corniţele, blana, copitele) în contrast cu imprecizia decorului general, întunecat. Lumina toată este pe miel! Dar ceea ce impresionează imediat este privirea animalului, expresia lui... Nu se poate descrie în cuvinte, trebuie pur şi simplu privită... Pe lîngă multele sale lucrări creştine (de la teme biblice, pînă la portrete de sfinţi şi călugări), Zurbaran a explorat magnific şi naturile statice. Multe dintre acestea sînt răspîndite în muzee din toată Europa, de la Sevilla la Kiev. Aducerea celor mai multe dintre capodoperele acestea împreună, la Bruxelles, este un mare eveniment. Nu-l rataţi!