Ce REPROȘEAZĂ Turcan Coaliției de guvernare PSD-ALDE

Ce REPROȘEAZĂ Turcan Coaliției de guvernare PSD-ALDE

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, reproșează Coaliției PSD-ALDE că nu își respectă promisiunile din programul de guvernare, exemplificând „măsura TVA zero”, care trebuia aplicată din 1 martie.

„Ce au promis și ce au livrat. Cel mai bun exemplu pentru nebuloasa Legii salarizării unitare, pe care PSD-ALDE au supralicitat iar acum s-a așternut tăcerea, este măsura TVA zero! Își mai aduce cineva aminte că trebuia aplicată începând cu 1 martie?!

La fel ca și în cazul Legii salarizării, propunerea nu a fost asumată de Guvern, ci expediată prin semnătura lui Liviu Dragnea într-o inițiativă legislativă. Nici până astăzi nu a fost pusă în dezbaterea Senatului, nici măcar în comisiile de specialitate, pentru că stă în sertarul bine ferecat al conducerii Senatului.

Astăzi vedem și de ce nu a fost asumată oficial de Guvern, după observațiile făcute de Consiliului Legislativ. Pentru că unele măsuri încalcă directive ale Uniunii Europene, iar pentru altele ar fi fost necesare negocieri prealabile cu Comisia Europeană. Așa că mai bine au fugit de răspundere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mă aștept ca în aceeași manieră să-și respecte PSD-ALDE promisiunea și cu Legea salarizării unitare, unde se află acum între ciocan și nicovală. Au promis sume fabuloase bugetarilor, dar s-au angajat și că mențin stabilitatea economică a României. Așadar, o vor trece sub tăcere, o vor ascunde prin sertarele Parlamentului, numai și numai pentru a nu recunoaște că au mințit.

Altfel, România are nevoie urgentă de o lege care să așeze ordinea în sistemul public de salarizare, o lege aplicabilă și predictibilă care să ofere certitudini și nu doar declarații de bune intenții. Rămân, însă, sceptică asupra capacității PSD de a livra ce promite, de a se preocupa de guvernare și nu de cum să-și acopere minciunile cu alte noi și noi minciuni”, a scris Turcan pe contul său de Facebook. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a depus la Senat, pe 27 februarie, un proiect legislativ care prevede aplicarea cotei zero de TVA pentru livrarea de locuinţe sociale pentru persoanele fizice, această valoare urmând a fi aplicată şi serviciilor de difuzare de publicitate prin mass-media şi a unor servicii din domeniul agriculturii. Pentru susţinerea micilor întreprinderi, Dragnea propune şi majorarea până la 300.000 lei a plafonului de scutire de la plata TVA.