Ce persoane NU au fost INVITATE la evenimentele organizate de 1 DECEMBRIE!

Ce persoane NU au fost INVITATE la evenimentele organizate de 1 DECEMBRIE!

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat că la evenimentele de 1 Decembrie nu au fost invitate persoanele cu probleme penale.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat joi că de 1 Decembrie vor fi organizate cu ocazia Zilei Naţionale parada militară la Arcul de Triumf şi o recepţie la Palatul Cotroceni, unde nu au fost invitate persoanele cu probleme penale.

"Am văzut că există tot felul de discuţii în spaţiul public referitoare la acest subiect şi ţin să precizez încă de la început faptul că nu voi face referire la anumite persoane, nu voi face referire la anumite nume pentru că nu despre asta este vorba. Este vorba despre nişte criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitaţi şi nu pot şi nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii care au fost luate în calcul bineînţeles că în primul rând este vorba despre criteriul ca acea persoană să deţină o funcţie în stat, dar să şi respecte nişte criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistenţa unor probleme penale", a declarat Dobrovolschi la Palatul Cotroceni.

Parada militară va fi organizată de 1 Decembrie la Arcul de Triumf, de la ora 11,00.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Vor fi defilări ale detaşamentelor de militari din cadrul MApN, MAI, SRI, cât şi de militari din ţări partenere", a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui.

Ea a precizat că parada militară de 1 Decembrie este organizată în contextul centenarului intrării României în Primul Război Mondial, motiv pentru care va fi centrată pe prezentarea de tehnică militară esenţială în dotarea sistemului naţional de apărare.

"Al doilea moment al manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, zilei de 1 Decembrie, reprezintă recepţia de aici, de la Palatul Cotroceni. Această recepţie va începe la ora 18,00 şi va fi găzduită de preşedintele României, dl Klaus Iohannis", a indicat Dobrovolschi.

Ea a specificat că la parada militară au fost invitate 600 de persoane, iar la recepţie - 500 de persoane.

O situaţie similară a avut loc în data de 9 mai a.c, când, la recepţia de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni, nu au fost invitaţi politicieni cu problem penale precum Liviu Dragnea sau Victor Ponta.