Editura Evenimentul si Capital

Ce mari au crescut gemenele Măicuței Sebastiana!

Fetele Maicutei Sebastiana
Autor: | | 0 Comentarii | 299 Vizualizari

Au trecut patru ani de la scandalul care zguduia viața monahală. O maică stareță a dat naștere unor gemene.

În urmă cu patru ani, maica stareţă a unei mănăstiri din Călăraşi a dat naştere unor gemene după o relaţie de iubire interzisă cu un preot. Femeia a născut de urgenţă prin cezariană cele două fete. De la bun început lângă stareța Sebastiana a fost Ștefan Florescu, președintele fundației "Din Suflet pentru Suflet", care este și nașul de botez al celor două micuțe și care le-a organizat o petrecere cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului.

Ana Ecaterina și Maria Nectaria sunt două fetițe care nu stau locului nicio secundă. Sunt precum “argintul viu”, dar foarte cuminți și foarte istețe. Drept pentru care, Moș Crăciun a venit la ele cu multe cadouri, iar gemenele l-au întâmpinat cu poezii și colinde. Alături de micuți alți 150 de copii și 40 de familii nevoiașe au primit hăinuțe, jucării și alimente. Iar până de Anul Nou 22 de tone de alimente vor fi distribuite locuitorilor sectorului 6. Mama gemenelor, Măicuța Sebastiana, le pregătește pe fetițe pentru noul lor drum în viață: școala

                                                                     




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate