Ce mai rămâne după arestările de până în Crăciun

Ce  mai rămâne după arestările de până în Crăciun

Toate echipele care evoluează pe prima scenă vor fi serios descompletate. Nu vom mai avea pentru cine să optăm, chiar dacă ar fi anticipate

Sentimentul pe care-l trăiesc acum l-am mai avut prin vara anului 1989. Credeam , atunci că nu mai este nici o speranță. Aveam aproape 35 de ani și simțeam că noi românii nu mai avem nici un viitor. Toată clasa politică era degradată la maximum și trăiam în transă, într-un vis urât.

Nu eram în situația, atunci să-mi ceară mie cineva părerea, despre ce-ar trebui făcut dar , dacă s-ar fi întâmplat nu aveam nici o soluție. Nu știam cu cine și cum trebuie început. Poate aș fi propus ca primul schimbat să fie Nicolae Ceaușescu, deși eram convins că voi muri cu el la televizor și pe pereți. Dar simțeam și atunci că nu doar prin plecarea lui ne-am putea pune pe picioare.

Au trecut 25 de ani și am aceeași senzație de nenorocire.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși viața de zi cu zi este mai nuanțată și mai diversă, dacă vrei să te uiți și către cei care ne conduc nu vezi nimic. Cauți degeaba prin nebuloase și găuri negre și te pierzi prin materie și energie întunecate. Dacă mai încerci să și socotești ce avea România acum 25 de ani și cât s-a furat, mai mult legal decât ilegal, sau te lași păgubaș sau riști să vorbești singur pe străzi și unii oameni să te creadă cu mințile rătăcite.

Cam 5000 de oameni au desăvârșit această operă ireversibilă. Dintre ei unii au știut să dispară englezește, cu decorații și bani mulți, alții se mai agită și acum , pentru că avem o țară bogată, poporul pare ușor de dus cu zăhărelul și meseria asta le și place.

Poate nici nu mai are importanță cum am ajuns la situația din prezent , când nu mai avem aproape nimic curat. În orice partid te-ai uita nu poți să vezi decât scandaluri și nu de operetă ci dublate de o imensă corupție cu multe zerouri. Majoritatea celor care se tot plimbă pe prima scenă  a țării au atâtea tinichele de coadă încât mersul lor, însoțit de zgomote ruginite, nu poate stârni decât repulsie.

Parlamentul este ca și clădirea în care își desfășoară activitatea. A ajuns aproape cel mai numeros din lume, costă enorm și este degeaba.

Dacă noul Președinte ar putea să facă ceva pentru popor aș mai vedea o scânteie de speranță, cu rezerva că nu-l cunosc, sau, nu-l cunoaștem, dar pare un om serios. Din păcate suntem învățați, nu știu de cine și de ce, să ne uităm către primul om din țară și să așteptăm totul de la el. În rău se poate lesne dar în bine este aproape imposibil , pentru că oricine ar fi acesta el vine într-un cadru legislativ bolnav grav.

Peste toate acestea mai există și instituția numită DNA. Procurorii de acolo au început o veritabilă reformă în societatea românească. Ei nu se mai pot opri nici dacă ar vrea. Unele dosare sunt legate de altele, unele arestări trag altele după ele, pentru că inculpații vorbesc, se apără.

Toate aceste întâmplări se află, mai ales dacă și cunoști pe câte cineva pe acolo. Înainte ca magistrații să se pronunțe cei care administrează celulele, din pușcării află câte ceva și se pregătesc. În cazul în care unele VIP-uri trebuie să se întoarcă de unde au ieșit li se pregătesc aceleași paturi și camere. În cazul în care alții , de această dată figuri noi pentru sistemul de penitenciare, urmează să vină , se discută cine cu cine va sta în cameră, ca să fie bine.

Din toată această foșgăială de vorbe am cam aflat ce dosare urmează să iasă până pe la Crăciun și m-am îngrozit.

Dacă făceam eu niște calcule cine ar fi bine să fie prin fruntea țării, în diferite funcții zvonurile dinspre justiție m-au descumpănit. Rămânem fără mușterii. Toate echipele care evoluează pe prima scenă vor fi serios descompletate. Nu vom mai avea pentru cine să optăm, chiar dacă ar fi anticipate. Doar câțiva oamemi publici vor fi la mare preț, ca apa în deșert.

În vara anului 1989 mă înșelam. Totul s-a schimbat în câteva zile și am trăit măcar mulți ani cu speranțe frumoase. Poate așa se va întâmpla și acum dar cu efecte mai bune. Așa ar trebui pentru că mai jos decât suntem astăzi nu am fost niciodată. În plus am văzut pe pielea noastră și ce înseamnă revoluție și alegeri libere.