Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Ce fel de probleme are Vladimir Putin cu China

Problemele economice sunt obstacolul cel mai serios al alianței cu Rusia
Autor: | | 3 Comentarii | 1004 Vizualizari

În ajunul întâlnirii cu liderul chinez Xi Jinping la Beijing, Vladimir Putin a declarat că Rusia și China se consideră reciproc „aliați apropiați”, scrie Le Monde.

A fost o declarație neobișnuită, potrivit analiștilor,  declarație care în China a provocat surpriză, pentru că țara refuză orice politică de alianță. „Vreţi să știţi dacă Rusia și China vor păşi împreună pe calea alianței? Nu cred că se îndreaptă în această direcție. Principiul fundamental al relațiilor Chinei cu Rusia este să devină „buni prieteni”, nu „frați de arme”, spune Li Tszygo, directorul Centrului de Cercetare SCO. Potrivit lui, la Beijing se urmărește o politică de „parteneriat strategic la nivel mondial”, atât cu Moscova, cât și cu multe țări occidentale.

În același timp, pentru dezvoltarea relațiilor ruso-chineze sunt acum create condiții favorabile, crede analistul Jean-Pierre Ratchet. Este şi apropierea celor două țări împotriva Occidentului, şi poziția neutra a Beijingului cu privire la problema ucraineană şi cooperarea militară între părți este reciprocă.

Cu toate acestea, cât de paradoxal nu ar suna, dar în ochii chinezilor problemele economice sunt obstacolul cel mai serios al alianței cu Rusia, potrivit articolului din Le Monde.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate