Ce DEFECTE i-au găsit social-democrații Sevilei Shhaedeh, pe care au PROPUS-O premier

Ce DEFECTE i-au găsit social-democrații Sevilei Shhaedeh, pe care au PROPUS-O premier

Mai mulți social-democrați au vorbit despre defectele Sevilei Shhaideh, cea care a fost propusă de PSD pentru funcția de prim-ministru la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis.

Primul care a vorbit despre Shhaideh a fost chiar liderul PSD, Liviu Dragnea, care a declarat că unii colegi spun că are un singur defect, acela "că munceşte prea mult". El a adăugat că singura persoană din partid în care a avut încredere că poate pune în practică programul de guvernare.

Și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, i-a găsit un "defect" Sevilei Shhaideh: numele. 

"Când s-a discutat despre un posibil premier, pe care Liviu Dragnea îl ţinea la secret, vă spun sincer că mi-a trecut prin cap numele lui Sevil Shhaideh. Am lucrat cu ea în calitatea mea de primar şi a ei de secretar de stat şi apoi ministru la MDRAP. Profesionistă în adevăratul sens al cuvântului! Ştie! Ştie cum e cu absorbţia de fonduri europene, subiect arzător şi la ordinea zilei (...) Are un singur defect: numele! Dar vă asigur că e mai româncă decât mulţi români. Şi asta o spune o naţionalistă...", a scris Vasilescu, miercuri, pe contul de Facebook. 

Ne puteți urmări și pe Google News