Ce a făcut Elena Udrea în timpul cât a stat în sala de plen a Camerei Deputaților

Ce a făcut Elena Udrea în timpul cât a stat în sala de plen a Camerei Deputaților

Camera Deputaţilor a aprobat, luni, noua cerere de arestare preventivă în cazul Elenei Udrea, fiind înregistrate 170 voturi "pentru" şi 118 "împotrivă" şi 13 voturi nule. Votul exprimat de deputaţi a fost secret, cu bile. Elena Udrea a ajuns în sala de plen înainte de debutul şedinţei.

S-a așezat în banca sa, și-a scos discursul pe care a realizat o serie de corecturi. În acest timp, potrivit mediafax.ro, mai mulţi parlamentari s-au oprit în dreptul băncii sale de deputat pentru a o saluta. Printre aceştia s-au numărat Gheorghe Ialomiţianu, Dragoş Gunia şi Clemen Negruţ, care s-a aşezat lângă ea.

Deputatul şi-a exercitat votul asupra programului şi ordinii de zi a şedinţei de luni. După ce şi-a susţinut poziţia de la tribuna de plen a Camerei Deputaţilor, înainte de a pleca din sală, Udrea a fost pupată pe obraz de un coleg de la PMP.

Unul dintre parlamentarii care se aflau lângă ea i-a atras atenţia să-şi ia cartela de vot din aparat, însă Udrea a plecat fără să îşi ia cartela. Deputatul a părăsit şedinţa înainte de a începe votul asupra extinderii solicitării de arestare preventivă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Camera Deputaţilor a aprobat, astăzi, și  noua cerere de încuviinţare a urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute", fiind înregistrate 218 voturi "pentru" şi 76 "împotrivă".