Editura Evenimentul si Capital

CCR a lansat un MESAJ către mai-marii de la Bruxelles. Miza este legată de MCV

Autor: | | 1 Comentarii | 2042 Vizualizari

Curtea Constituțională le transmite delegației Comisiei Europene, venită în vizită în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), că nu mai dorește ca CCR să participe în viitor la discuțiile pe această temă.

„În debutul întâlnirii, președintele Curții Constituționale a transmis salutul său și al membrilor Curții Constituționale delegației Comisiei Europene, exprimând aprecieri față de activitatea sa și calitatea rapoartelor acesteia privind progresele înregistrate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), caracterizate prin acuratețe, obiectivitate și profunzime analitică, apreciind, totodată, ca fiind pozitiv modul în care sunt reflectate unele aspecte din activitatea Curții Constituționale.

În continuare, domnul președinte a informat membrii delegației asupra opiniei Plenului Curții Constituționale cu privire la participarea sa în continuare la aceste întâlniri. Pornind de la rolul, locul și atribuțiile Curții Constituționale în cadrul statului de drept, care o obligă să aibă o poziție de neutralitate în relațiile dintre autoritățile publice și îi impun obligația de rezervă în ceea ce privește exprimarea unor puncte de vedere ce fac obiectul dezbaterilor publice, cu eventuale conotații politice, Plenul Curții și-a manifestat dorința de a nu mai fi implicat în programul delegațiilor Comisiei Europene în contextul MCV.

De altfel, Curtea Constituțională nu este vizată de problematicile/obiectivele urmărite prin instituirea MCV. În discuțiile cu privire la realizarea obiectivelor MCV, Curtea nu se poate angaja în aprecieri la adresa unor instituții vizate în rapoartele MCV, în sensul de a analiza și evalua activitatea acestora.

Membrii delegației au apreciat această poziție a Curții și au subliniat faptul că niciodată nu au privit întâlnirile cu membrii Curții ca pe o modalitate de monitorizare sau control a acesteia.

În continuare, domnul președinte a răspuns unor întrebări ale delegației cu privire la unele puncte concrete din deciziile Curții pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate înainte de promulgare cu privire la cele trei legi ale justiției – Legile nr.303, nr.304 și nr.317 din 2004”, se arată într-o comunicare oficială a CCR.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: ccr, mesaj, dur, bruxelles



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X