Cazul Laszlo Borbely intră în plen miercurea viitoare

Cazul Laszlo Borbely intră în plen miercurea viitoare

Raportul Comisiei juridice în cazul deputatului Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului şi Pădurilor, va fi discutat de plenul Camerei Deputaţilor miercurea viitoare.

"Raportul Comisiei juridice în legătură cu domnul Borbely va fi discutat miercurea viitoare, pentru că (...) miercuri sunt doar trei propuneri cu raport de adoptare, în rest sunt numai propuneri de respingere şi atunci nu e cazul să discutăm la respingeri o astfel de cerere. Se va discuta miercurea viitoare, aşa a hotărât Biroul permanent. (...) Luni şi marţi acesta va fi reprezentantul, ca preşedinte al Comisiei de politică externă, la întâlnirea de la Vilnius, în zilele de 9 şi 10 martie", a anunțat secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici, la finalul Biroului permanent.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil săptămâna trecută începerea urmăririi penale în cazul deputatului Laszlo Borbely. Un număr de 16 deputaţi au votat 'pentru', 5 voturi au fost 'împotrivă', iar 3 deputaţi s-au abţinut.

Ne puteți urmări și pe Google News