Cauza morţii lui Ion Besoiu: "Toată viaţa a suferit cu inima"
- Adrian Dumitru
- 19 ianuarie 2017, 09:26
Adrian Besoiu, nepotul marelui actor Ion Besoiu, care a îndoliat întreaga scenă a teatrului românesc prin decesul său, a oferit detalii despre moartea unchiului său.
Întrebat dacă confirmă faptul că Ion Besoiu ar fi murit în urma celui de al treilea infarct, Adrian Besoiu a explicat că aceasta ar fi cauza. "Aşa se pare. (...) A beneficiat de o îngrijire ieşită din comun. Medicul care s-a ocupat direct de el, personal, e cel mai bun prieten al meu şi finul meu. S-a ocupat ca de tatăl lui. (...) Inima nu a mai putut să bată şi nu a mai avut contractilitate. I s-a făcut injectabil nişte soluţii special aduse, care măresc contractilitatea inimii. Nu a mai avut putere, nu a mai asimilat. În momentul în care inima nu mai poate să bată, se produce insuficienţa cardiacă, prin mici infarcturi", a spus acesta.
Ion Besoiu era cardiac, asemenea tatălui și fratelui său, potrivit nepotului de la Sibiu.
"El toată viaţa a fost bolnav de inimă. La mine în familie, bunicul meu, tatăl meu şi el, toţi au murit de inimă. Toţi au fost cardiaci", mărturiseşte Adrian Besoiu.
Actorul Ion Besoiu fusese salvat de medicii cardiologi din Bucureşti, de mai multe ori, încă din martie 2016, de când era mai mult internat în spitale.
"Finalul cardiac era de așteptat. Avea un stent pe inimă (...) a avut două stenturi pe picioare. De anul trecut, din martie a stat numai prin spitale. A fost scos de câteva ori din situaţii critice, tot de medicii aceştia. Eram pregătit, starea lui se degradase vertiginos de anul trecut", a mai spus Adrian Besoiu.
Actorul Ion Besoiu va fi înmormântat pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu din Bucureşti.