Câte stele sunt pe cer? Taurii primesc vizite, Săgetătorii sunt avantajați | Horoscopul lui Dom' Profesor

Câte stele sunt pe cer? Taurii primesc vizite, Săgetătorii sunt avantajați | Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 15 septembrie s-au născut Cornelius Agrippa von Nettesheim, Agatha Christie, James Fenimore Cooper, Elie Carafoli, Fărămiţă Lambru, Virgil Gheorghiu, Ioan Lăscustă, Marian Popa.

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Iosif cel Nou de la Partoş, Nichita Românul şi Visarion din Larisa.

Tradiţional, în ”Kalendar” pe 15 septembrie, poporul îl ţine, sau îl ţinea, pe Nichita cel nebun. Nichita „s-a născut şi a crescut în Dacia lui Traian, pe malul stâng al Dunării, pe vremea goţilor”. Un compatriot, deci, şi dacă o să aveţi răbdare o să vedeţi că a fost un bun proto-român, un fel de Păcală arhaic!

Nichita era călugăr şi facea tot felul de minuni, unele scamatorii, adică, unele spre hazul poporului. Văzând el din sihăstria lui că dracul face răutăţi din ce în ce mai mari oamenilor, l-a prins pe necurat şi i-a ţintuit părul cu un cui de o laiţă. De aceea se zice că „Nichita care ţine pe dracul de păr”.  Nebunie mai mare nici că se putea că dracul şi-a rupt părul din cap și a fugit şi de durere a început să facă şi mai mari răutăţi oamenilor, până în ziua de azi!

Ne puteți urmări și pe Google News

Se ţine cu stricteţe altfel... Nichita cel nebun vă ia minţile, sigur, dacă mai aveți! Minţi care se pare că nu mai trebuie luate, că de mult nu mai sunt la unii posesori, dacă mă uit în ziare!

Citesc în ziarul pe care-l ”răsfoiesc” zilnic, ”Le Figaro”, că Agenția Spațială Europeană, ESA, a anunțat, cu multă mândrie, că pe cer sunt un miliard de stele. Pardon, doar atâtea au fost catalogate folosind telescopul spațial european Gaia. La o conferință de la Madrid, astronomul Anthony Brown, membru al echipei Gaia, a anunțat că s-au cartografiat, cu o precizie remarcabilă, fără precedent, până în prezent, 1,15 miliarde de stele din Calea Lactee.

Bun, asta reprezintă cam 1% din stelele din Calea Lactee, galaxia noastră, estimate la 100-200 de miliarde. Tot de astronomi. De la lansarea sa, pe 19 decembrie 2013, telescopul spațial european Gaia cartografiază zilnic 50 de milioane de stele. Numere astronomice, într-adevăr. Astronomii care lucrează la proiect, din 25 de țări, pun la dispoziția cercetătorilor din toată lumea un catalog cu pozițiile precise și mișcarea față de Soare, pentru numai 2 milioane de stele.

Această numărătoare a stelelor înghite un buget, și el astronomic, estimat la mai mult de o sută de miliarde de €. Bună treabă să fii astronom! Nu în România, unde este vai de capul lor, au salarii mai mici ca vidanjorii, ci în Occident, unde media salariilor lor este în jur de 3.750 €.

Există o dușmănie nefondată, de oameni vanitoși și prost informați, a astronomilor față de astrologi. Nu am înțeles niciodată de ce, iar bunul meu prieten Harald Alexandrescu, sau prietena mea Irina Predeanu nu m-au luminat, mai mult, m-au lăsat singur, au plecat să studieze stelele de aproape, în cer.

Dar, îmi amintesc de o confruntare televizată din anii 70’ dintre marele astronom și om de știință, evreul ateu Carl Sagan și respectabilul, doctul astrolog francez André Barbault. Sagan cam a intrat cu bocancii peste francez, din șarlatani și escroci nu-i scotea pe astrologi. Și, în prostia lui, avea dreptate, părea logic, luînd în considerare ceea ce era pe piața Occidentului, în revistele pentru femei și ce se întâmpla la televiziune. Barbault l-a lăsat să puncteze, într-un târziu a spus că el este de acord, dar nu este astrologie despre ce vorbește Carl Sagan. În definitiv, a urmat francezul, chiar și șarlatanii de la televiziune încriminați de astronom, își câștigă singuri existența, nu ca astronomii, niște paraziți, care primesc salarii de la stat. Și astronomii se ocupă cu Dumnezeu știe ce, nimic practic, nimic folositor publicului, se ocupă cu știința fundamentală, cu număratul stelelor! Carl Sagan s-a înecat cu paharul de apă și a schimbat vorba!

Iată, că, după aproape cincizeci de ani, astronomii se ocupă tot cu număratul stelelor, bine plătiți din buzunarele domniilor voastre, pentru că știți, sau nu, fiecare dintre domniile voastre plătește către Occident și UE, anual, fix 825 de €, sursa UE. Și vă bagă pumnul în gură – ei fac știință, noua religie fundamentalistă a secolului XXI!

Cu toate telescoapele lor spațiale, cu zecile de mii de astronomi și cu bugete de sute de miliarde de £, astronomii nu au fost în stare să depisteze niciun bolid major care a căzut pe Pământ în ultima sută de ani. Alarme false fac mereu, mereu vine, vine, vine câte un asteroid, mai ales când mai au nevoie de bani, dar niciodată asteroidul respectiv nu a trecut în așa fel ca să fie vizibil de observatorii ”civili”, cei zece-douăzeci de mii de astronomi amatori care au scule bune de observație. Între care mă număr și eu cu clarul și excepționalul rafractor Harald, un cadou prețios de la Harald Alexandrescu, Dumnezeu să-l odihnească! Așa cum nu se văd pe Lună nicio urmă a aselenizărilor, atât de mediatizate de americani. Să știți, pentru buna ordine, că rocile ”aduse de pe Lună” se găsesc, cu milioanele de tone, într-o zonă din deșertul Nevada. La fel, ca aspect și compoziție!

Teoria conspirației este că... o să vă spun altădată, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

BERBEC  O dimineaţă mai aglomerată. Trebuie să te organizezi mai mult, mai ales în prima parte a zilei. Eşti supus la două influenţe relativ puternice,  dar opuse. Evită pe cât posibil discuţiile în familie, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proprietăţi sau posesiuni comune. Utilizează orele de lumină pentru treburile importante pe care le ai de făcut. Nu uita că loialitatea este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară. Ia deciziile care se impun încă de dimineaţă. Poţi să finalizezi unele lucruri urgente dacă nu importante, în a doua parte a zilei.

TAUR  O vizită plăcută şi una nu prea (cea de a doua poate fi a soacrei, sau a inspectorului de la fisc).  Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Nu judeca performanţele membrilor familiei tale, sau ale prietenilor. Fiecare are modul lui de a reacţiuna, fiecare este o persoană diferită de tine având propria scară de valori şi propriile aspiraţii. Şi proprii bani! Nu aştepta foarte mult de la cei cu care te întâlneşti astăzi, mai ales pe seară, la un suc. Nu promite, la rândul tău, nimic! Este vorba de distracţie, nu de afaceri. Nu amesteca plăcutul cu utilul. Totuşi, o informaţie de ultimă oră te pare că te avantajează. Verifică cu prietenii apropiaţi şi de încredere.

GEMENI   Concentrează-ţi atenţia asupra surselor tale de venituri. Analizează, sintetizeză, decide şi controlează. Apoi apucă-te şi de muncă, dacă mai ai timp. Glumind serios: poate este vremea să-ţi diversifici activitatea, să găseşti o sursă suplimentară de venituri. Sunt o mulţime de job-uri care se potrivesc profilului tău psiho-somatic, din cele care folosesc spiritul tău rapid şi speculativ. Ai jucat la bursă? În a doua parte a zilei o perioadă excelentă pentru cumpărături, vizite, scurte ieşiri la plimbare în oraş, sau mici vizite. Sigur nu o să le faci tu pe toate, dar zodia Gemenilor are o mulţime de nativi aşa că, pe total, programul o să fie îndeplinit. Foloseşte-ţi gândirea limpede la sinteza ultimelor evenimente.

RAC   Anumite evenimente şi o justă evaluare a situaţiei te fac să preţuieşti încă o dată ajutorul prietenilor adevăraţi şi să dispreţuieşti din nou pe inamicii personali sau conjuncturali.  Iartă, dar nu uita şi nu trebuie să faci mereu aceiaşi greşeală: cea cu încrederea nelimitată în oameni, în partea lor bună şi creştină. “Cel ce înnmulteşte cuvintele se va face urît tuturor … pentru ca este spor care aduce omului paguba şi este câştig spre nenorocire.” Biblia, Intelepciunea lui Iisus Sirah,  20 : 7,8 .  Aşa că astăzi nu duce vorba, nu bârfi şi nu iniţia intrigi şi mici comploturi. Şi este bine să te ţii de vorba dinainte mai tot anul ce se aşterne, să dea Domnul să fie bun. Adică, ca să fie mai clar, treci printr-o mică etapă mistică, foarte folositoare pentru curăţirea sufletului!

LEU   Astăzi poţi rezolva treburi importante şi lua deciziile care se impun – o zi excelentă pentru planuri strategice şi hotărâri cu greutate. Un proiect început acum câteva zile începe să ia amploare şi îţi solicită participarea ta din ce în ce mai mult.  Din punct de vedere emoţional, ai dori să-ţi discuţi problemele personale cu cineva de încredere. Oricum, până la sfârşitul săptămânii acesteia te retragi din nou în vizuina ta ca sa mârâi la persoanele care nu iţi plac. Vrei să araţi bine şi să te simţi bine în lume, dar nu te înduri să-ţi cumperi lucruri mai bune şi mai scumpe. Zgârcenia asta o să te coste mai mult. Este aşa de greu să te simţi bine?

FECIOARĂ   La o verificare mai atentă poți vedea că pierderile respective nu sunt nici aşa de mari şi că nici nu te interesează pe tine personal în mod deosebit. Aşa că ia lucrurile uşor şi distrează-te pe capul şi paguba altora. Asta înseamnă că ai făcut „balanţa” fie în contabilitate, dar şi în sentimentele proprii. O seară favorabilă, mai puțin în ceea ce privește călătoriile. Stai acasa ocupa-te de programul tau obişnuit şi stelele spun ca totul o sa fie bine. Ai avut timp suficient să reflectezi asupra celor întâmplate în ultimul timp şi este cazul să acţionezi. Nu imediat, dar după cum ştii morile zeilor macină încet... dar infinit de fin!

BALANŢA   În general şi astăzi în special nu este favorabil să-ţi iei nici un angajament pe care, apoi, este greu să-l respecţi. Concentrează-te numai pe treburile de rutină şi nu lăsa să fii deranjat. Mare atenţie la cheltuieli şi la cei care îţi propun astăzi cheltuieli. Ai intrat într-o rutină plictisitoare zi-lumină, rutină relativ importantă pentru viitorul afacerilor.  Tot ceea ce începi sau programezi astăzi pot să aducă rezultate fructoase, dar repet, trebuie să fii sigur că poţi să duci proiectul la capăt. Până la urmă este o zi neaşteptat de simpatică, in care toata lumea te intreaba ce faci si gaseşte că arăţi bine. Până seara chiar că te simţi excelent!

SCORPION   Ziua de astăzi se configurează ciudat - tu pari că eşti pus(ă) în faţa unei decizii. Adica nu şti ce sa alegi intre două căi de urmat. Decizie care nu-ţi este chiar la îndemână fiind vorba de o problemă mai complicată şi probabil foarte personală. Mai multă odihnă, mâncare naturală şi o muzică relaxanta pot să mai reducă din oboseală cronică acutizata  de o saptamana densa si agitata. Probabil ca te vei lumina mai pe seară şi îţi vei spune că noaptea este un sfetnic bun. Pentru că ceva nostalgii şi regrete tardive îţi încearcă cugetul. Trebuie să-ţi rezervi mai mult timp pentru familie. Implică-te mai mult în rezolvarea problemelor domestice lăsând la o parte încăpăţânarea şi agresivitatea nevertebratei al cărei nume îl porţi. Poți avea recompense consistente.

SĂGETĂTOR   Se întâmplă lucruri, care te avantajează pe termen lung. Capacitatea ta de a te impune se traduce şi prin reciclarea unor idei vechi, sau emise de alţii, în concepte noi şi profitabile. O anumită tensiune domneşte la serviciu sau in in familie, dar e bine să nu dai importanţă si să-ti vezi liniştit de treburile tale. Pentru mulţi Săgetători astăzi este o zi cu frisoane. Pe unii îi ia când cu fierbințeli, când cu rece, pe la arc şi săgeţi pentru că sunt în criză de timp. Aşa că este bine să ceri ajutor de pe acum ca să nu fii refuzat mai târziu, când toată lumea intră în criză de astenie de primăvară. Care criză şi asta este o doar o copie!

CAPRICORN   Eşti dispus să porţi conversaţii lungi, despre subiecte diverse. Mercur in aspecte şi toane bune te influenţează favorabil şi debitul verbal are volumul unei Niagare. In toata această dorinţă de afirmare a „eului”, care se exprimă, nu trebuie să pierzi din vedere să ciuleşti urechile. În cele mai multe cazuri vorbele stârnesc alte vorbe, confesiunile multe determina destainuiri şi mai şi. Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor sau partenerilor  apropiaţi.  Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi pot aduce dividente plăcute în viitor. Nodul tău gordian, sau calcâiul lui Ahile, cum preferi, se numeşte viaţa ta amoroasă. Oricum, nu prea ai de unde alege!

VĂRSĂTOR  Evită deciziile care duc la schimbări majore. Unele lucruri sau persoane pot întârzia şi din cauze obiective. Oferă circumstanţe atenuante. Dacă te duci la serviciu, înseamnă că ai de lucru. Aşa că păstrează-l! Serviciul. Poţi să faci urât şi după ce pleacă şeful din birou. Nu lua decizii importante, nu intra în jocul altora, impune-ţi propriile regului, dar nu juca de unul singur. Întotdeauna trebuie să existe ceva inefabil, ceva secret, o poveste interesantă.  Aşa trezeşti interesul şi nu eşti uitat uşor. Cineva  incerca să te abordeze direct şi să te atragă intr-o afacere cam dubioasa. Nu e genul tau si poţi să rezişti, ba chiar zâmbind! Este indicat să nu te implici emoţional atâta vreme cât este doar o problema de bani, ba mai mult, sunt doar nişte promisiuni vagi!

PEŞTI   Dacă poţi să te odihneşti toată ziua şi să stai undeva protejat, uscat şi la o temperatură convenabilă, bine, merci, ar fi superb. Ai nişte aspecte care oricum le-aş pune tot nefavorabile sunt, pe un fond general, totuşi, favorabil. Măcar evită transportul cu maşina sau călătoriile cu avionul. Nu te speria, conjunctura ţine numai astăzi, mâine eşti ca nou - şi cu mai mult noroc! Şi nici nu influenţează toată zodia, că doar nu suntem roboţi programaţi de stele. Putin umor si haz de necaz nu strica, de fapt este o terapie absolut obligatorie, acum cand singura certitudine este lipsa certitudinii!