Editura Evenimentul si Capital

Cătălin Voicu a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Autor: | | 10 Comentarii | 2646 Vizualizari

Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat la cinci ani cu executare. Magistratul a constat că fapta este concurentă cu cea pentru care fostul senator a fost condamnat în anul 2012 la șapte ani de închisoare.

Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat de intervenţii la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte. Un judecător de la Tribunalul Bucureşti i-a respins lui Cătălin Voicu o cerere de schimbare a încadrării juridice şi l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, stabilind că legea penală mai favorabilă acestuia este Codul penal din 1969, potrivit Agerpres.

A fost condamnat la 7 ani în 2012

Magistratul a constatat că fapta de care este acuzat Cătălin Voicu este concurentă cu cea pentru care fostul senator a fost condamnat în anul 2012 la şapte ani de închisoare şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de şapte ani închisoare, la care se adaugă interzicerea unor drepturi pe o perioadă de trei ani. Instanţa a menţinut şi confiscarea de la acesta a sumelor de 200.000 euro şi 119.000 lei.

De asemenea, judecătorul a menţinut decizia instanţei din februarie 2016, prin care Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat din închisoare pentru cei 7 ani primiţi în primul dosar. Instanţa a mai decis ca inculpaţii din acest dosar să plătească în solidar către SC Servicii Energetice Moldova SA despăgubiri civile de 5.284.893 de lei, echivalentul a 1.391.339 euro. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

În noiembrie 2014, Cătălin Voicu, fost consilier prezidenţial, ulterior deputat şi senator, a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu. Alături de el, au fost deferiţi justiţiei Nicolae Coroiu, fost director general al SC Electrica SA; Petru Andronache, la data faptelor director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova; Radu Dan Floarea, acţionar majoritar la SC Tech Safety SA; Ion Dumitru Măruţă, acţionar şi administrator al SC Tech Safety SA.

Contracte fără achiziție

"În calitate de director general al SC Electrica SA, inculpatul Coroiu Nicolae, în perioada 2004-2005, a dispus funcţionarilor din subordine, iar inculpatul Andronache Petru, director comercial al SISE Moldova a acţionat în consecinţă, în vederea efectuării de achiziţii publice de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru în valoare totală de 14.750.685 lei (fără TVA) de la SC Tech Safety SA, fără a exista necesitatea acestor achiziţii, la un preţ supraevaluat şi cu încălcarea prevederile OUG 60/ 2001 modificată şi a regulamentelor interne", declară DNA.

DNA preciza că în vederea realizării achiziţiilor respective nu s-a organizat sau derulat vreo procedură de achiziţie publică, furnizorul a fost desemnat prin încredinţare directă, fără a exista vreo selecţie şi nu a existat o negociere, preţul fiind stabilit potrivit propriilor interese ale furnizorului, acesta fiind mult supraevaluat. "Produsele au fost livrate de SC Tech Safety SA în aceeaşi perioadă, încheindu-se 77 de contracte şi emiţându-se facturile care erau achitate, în mod nelegal, în regim de urgenţă", mai spun procurorii.

48 de ordine de plată

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate