Editura Evenimentul si Capital

Cât va creşte PIB-ul României. Peste jumătate din directorii financiari reclamă LIPSA de PERSONAL

Autor: | | 0 Comentarii | 453 Vizualizari

Jumătate dintre directorii financiari din România estimează o creştere a PIB de peste 2,6% în acest an şi sunt preocupaţi de lipsa personalului calificat şi presiunea pieţei asupra scăderii preţurilor pentru bunuri sau servicii, reiese din cea de-a opta ediţie a CFO Survey realizat de Deloitte România.

“Cu cea mai mare rată de creştere din Europa în 2016, România vine după o perioadă de stabilitate şi prosperitate care, anul trecut, a atins vârful. Cu toate acestea, operăm într-un climat dificil, cu mulţi factori de risc, care pot să încetinească economia României”, a declarat Ahmed Hassan, country managing partner Deloitte România.

Conform sursei citate, evenimente externe, precum Brexit, au generat sentimente contradictorii, astfel că jumătate dintre directorii financiari români intervievaţi în cadrul CFO Survey anticipează efecte negative asupra afacerilor pe care le conduc, iar 39% ca având un impact pozitiv, în special datorită creşterii ratei retenţiei pe piaţa locală.

63% dintre directorii financiari consideră că actualul climat de business are un grad firesc de incertitudine.

“Directorii financiari locali sunt mai degrabă interesaţi de menţinerea performanţelor operaţionale actuale decât dispuşi să îşi asume activităţi riscante, tendinţă care ne aşteptăm să continue”, a mai spus Hassan.

Principalele arii care îi preocupă pe directorii financiari din România sunt lipsa personalului calificat şi presiunea pieţei asupra scăderii preţurilor pentru bunuri sau servicii.

“Potrivit studiului, directorii financiari români sunt mai precauţi şi reticenţi în asumarea riscurilor, întrucât 70% dintre ei consideră că nu este momentul să-şi încarce bilanţurile contabile cu riscuri suplimentare. De asemenea, 74% dintre directorii financiari consideră controlul asupra costurilor drept o prioritate pentru business, iar 42,2% cred că scăderea cheltuielilor directe şi indirecte este importantă”, menţionează sursa citată.

A opta ediţie a CFO Survey cuprinde opiniile a aproape 600 de directori financiari din 12 ţări din Europa Centrală: Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina. Chestionarul anual înregistrează gândirea şi acţiunile directorilor financiari reprezentând cele mai influente companii din Europa de Est. Studiul are în vedere preocupările directorilor financiari din cinci arii majore: climatul de afaceri, priorităţile companiilor, priorităţi financiare, rolul directorului financiar.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate