Editura Evenimentul si Capital

Cât costă să-ţi faci casă în 2010

0df85f024173d23feda5d5a1e579fa37
Autor: | | 46 Comentarii | 0 Vizualizari

O locuinţă de 160 mp, din cărămidă, ajunge la 80.000 de euro cu toate utilităţile şi finisajele. Oferte speciale la materialele pentru finisaje şi preţuri accesibile pentru forţa de muncă - de acestea pot profita românii care vor să-şi contruiască anul acesta o casă.

Preţurile pe metru pătrat pornesc de la 400 de euro şi ajung la 600-700 de euo, în funcţie de facilităţile şi materialele dorite. În cazul unei suprafeţe de 160 de metri pătraţi, de exemplu, preţul se situează în jurul a 80.000 de euro pentru varianta din cărămidă şi scade la mai puţin de 60.000 de euro în cazul construcţiei din lemn, spun specialiştii. După reduceri de 30-40%, în unele cazuri, preţurile materialelor de construcţii au stagnat în ultimele două-trei luni ale anului trecut. Constructorii sunt de părere că anul acesta nu vor mai fi modificări majore. “Preţul unui metru pătrat construit este de circa 400-420 de euro, cu finisaje minime. Acesta creşte în funcţie de pretenţiile proprietarului şi de materialele folosite. De exemplu, dacă un client preferă gresie şi faianţă din cele mai scumpe, echipa de muncitori îl va taxa mai mult, pentru că îşi dau seama că are bani”, explică Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO). Manopera, un sfert din investiţie Alexandru M. îşi doreşte o locuinţă de 160 mp în aproprierea Capitalei şi speră să se poată încadra în programul “Prima casă”. El deţine terenul şi susţine că utilităţile sunt în apropiere. În cazul în care optează pentru o casă din cărămidă, cu trei băi şi materiale de calitate medie, va trebui să plătească 500 de euro/mp. În acest caz, pereţii din cărămidă vor avea 25 de centimetri grosime şi alţi cinci din polistiren. Dacă optează pentru varianta care se încadrează în clasa energetică A, preţul creşte cu circa 30%, în condiţiile în care grosimea pereţilor ajunge la 60 cm. Pentru o singură baie, e nevoie de 30 mp faianţă (la circa 7 euro/mp), 12 mp gresie (6 euro/mp) şi obiecte sanitare în valoare de 1.000 de lei.În cazul bucătăriei, în funcţie de dimensiune, este nevoie de 10-15 mp de faianţă. O astfel de locuinţă poate fi încălzită cu ajutorul unei centrale termice, care costă 3.500-4.000 de euro. Dacă optează pentru calorifere, va plăti în plus circa 10.000 de euro, dar dacă îşi doreşte încălzire prin pardoseală trebuie să mai pregătească cel puţin 5.000 de euro în plus. “Preţurile pe care le-am menţionat sunt orientative. Pentru finisaje deosebite făcute de designer se mai plătesc încă 30-50%, încălzire neconvenţională - încă 25%. Toate aceste costuri depind de pre tenţiile, bugetul şi preferinţele clientului”, explică Andrei Apetrei, CEO QCM Construct. La o astfel de casă se lucrează circa şase luni, spun specialiştii. “Dacă luăm o echipă de şapte oameni şi le dăm câte 2.000 de lei pe lună, să spunem, forţa de muncă ajunge la 84.000 de lei, adică 20.000 de euro”, spune Ilie Ivan, şef de şantier care organizează astfel de lucrări. În cazul unei case din lemn, timpul de lucru se reduce la trei luni. VARIANTE Utilităţile, de la 3.000 de euro În cazul unei case de 160 mp, costurile totale ale racordării la reţelele de apă, gaze şi energie electrică pot depăşi 3.000 de euro, spun specialiştii. Este motivul pentru care unii îi sfătuiesc pe proprietari să se orienteze şi către surse alternative, cum ar fi izvoarele de mare adâncime, fosele septice sau panourile solare, care aduc beneficii pe termen lung, chiar dacă sunt mai scumpe la achiziţie.

OFERTE În Bucureşti, terenul de la 25 de euro/mp
  • Cele mai ieftine variante de teren pentru cei care vor să locuiască în jurul Capitalei se găsesc în comunele Clinceni, Dascălu sau Cornetu, unde, în funcţie de distanţa faţă de utilităţi, preţurile variază între 25 şi 40 de euro/metrul pătrat.
  • În zone ca Berceni, Popeşti-Leordeni sau Prelungirea Ghencea, terenul poate ajunge şi la 100 de euro/mp. Faţă de 2008, preţurile sunt cu până la 50% mai mici, spun agenţii imobiliari. Pentru o casă de 160 mp e recomandată achiziţia unei parcele de cel puţin 300-500 mp.

Loading...
Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK

Articole salvate