Editura Evenimentul si Capital

CARNAVALUL DE LA RIO a început! Regele Momo: "Să fie bucurie!" | GALERIE FOTO

RIO4
Autor: | | 3 Comentarii | 1197 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Regele Momo a declarat vineri deschis Carnavalul de la Rio, după înmânarea simbolică a cheii oraşului brazilian de către primarul Eduardo Paes în faţa primăriei, relatează AFP. De duminică, la carnavalul de stradă vor participa milioane de persoane.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE! Regele Momo, pe numele său real Wilson Dias da Costa Neto (27 de ani), care ocupă această funcţie onorifică prima dată, a sosit într-o limuzină, însoţit de Regina Carnavalului, Leticia Guimaraes, şi de două prinţese. Cei doi "monarhi", aleşi în cadrul unui concurs, vor deschide calea defilărilor oficiale pe Sambodromul din Rio, duminică seară, relatează Agerpres."Îi salut pe Majestatea Sa Regele Momo, pe Regină şi prinţese", a spus primarul. "Rege Momo, este primul dvs. an de domnie şi preluaţi oraşul într-un moment special. Sper să gestionaţi bine problemele de trafic rutier în centrul oraşului", a spus primarul, referindu-se la lucrările care încurcă în prezent circulaţia în Rio."Sunt foarte fericit că sunt al 15-lea Rege Momo. În numele primăriei, fiind regele celei mai mari petreceri din lume, declar deschis Carnavalul din minunatul oraş Rio de Janeiro, cu multă bucurie, dar şi cu responsabilitate. Să fie bucurie", a spus la rândul său noul edil neoficial al oraşului.Pe covorul roşu din faţa primăriei s-a dansat apoi samba, cu participarea şcolii Vila Isabel, învingătoare a carnavalului din 2013. Pe Sambodromul proiectat de celebrul arhitect brazilian Oscar Niemeyer vor defila şase şcoli de samba, în competiţie pentru titlul de campioană. 



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate