Carmen Dan explică cum l-a numit pe noul șef al Serviciului Secret MAI

Carmen Dan explică cum l-a numit pe noul șef al Serviciului Secret MAI

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, la Câmpina, că numirea directorului general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) s-a făcut în conformitate cu prevederile Ordonanţei 76. Acesta spune că a revenit cu propunerea după numirea noului Guvern.

Carmen Dan spune că de fiecare data conducerea DGPI s-a numit la propunerea Ministrului de Interne: "Dintotdeauna, conducerea acestui serviciu specializat al MAI a fost în subordinea Ministerului de Interne şi numirea s-a făcut de fiecare dată la propunerea ministrului de Interne.  Structura organizatorică a acestui serviciu precum şi nivelul funcţiei de conducere a acestui serviciu au fost stabilite printr-un act normativ pe care eu l-am găsit în vigoare la momentul la care am venit la minister. Ce am făcut mai departe a fost să respect prevederile acestui act normativ, motiv pentru care, la sfârşitul lunii ianuarie, în condiţiile în care eu mi-am preluat mandatul pe 4 ianuarie, deci pe 30 ianuarie am făcut propunerea de numire a conducerii DGPI a domnului Mărculescu care era persoana care câştigase concursul şi avea şi avizul CSAT".

În continuare, ministrul a explicat că a revenit cu propunerea după numirea noului premier, din cauza faptului că numirea a fost amânată timp de cinci luni de zile.  " În momentul în care conducerea Guvernului a fost preluată de premierul Tudose, am revenit şi am făcut această propunere şi imediat s-a emis decizia primului ministru şi a apărut în Monitorul Oficial numirea domnului Mărculescu în funcţia de director executiv al DGPI. Atunci când s-a intrat în procedură parlamentară pe legea de aprobare a Ordonanţei 76, noi, MAI, ne-am poziţionat şi am reiterat că suntem de acord ca numirea DGPI să se facă cu avizul CSAT. Restul amendamentelor, respectiv amendamentul în discuţie, a intervenit pe parcursul derulării acestei proceduri legislative. Acum avem o lege, aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu acea lege. Eu vreau să punctez că numirea s-a făcut în conformitate cu prevederile Ordonanţei 76", a adăugat Carmen Dan.

Ministrul de Interne a participat la ceremonia de absolvire organizată de Şcoala de agenţi de poliţie "Vasile Lascăr" din Câmpina.

Ne puteți urmări și pe Google News