Cardul de sănătate 2015: 136.556 de servicii medicale acordate fără card într-o zi
- Daniela Șerb
- 5 mai 2015, 13:15
Ieri, dintr-un total de 224.470 de servicii medicale și farmaceutice, 136.556 au fost acordate fără card de sănătate, potrivit unui comunicat la CNAS.
Ieri, dintr-un total de 224.470 de servicii medicale și farmaceutice acordate la nivel național, 136.556 au fost acordate fără card de sănătate, potrivit unui comunicat la CNAS.
Potrivit CNAS, au fost eliberate 70.892 de reţete fără card de sănătate, iar 24.693 de reţete au fost validate cu cardul.
În Bucureşti, au fost acordate, luni, mai mult de jumătate din serviciile medicale şi farmaceutice în sistemul cardului de sănătate. Astfel, 9.130 servicii au fost validate cu cardul, dintre care 4.084 acordate de medicii de familie. De asemenea, 9.062 servicii au fost acordate fără card de sănătate, dintre care 5.356 acordate de medicii de familie.
CNAS menţionează că suma serviciilor acordate fără card de sănătate conţine şi serviciile de care au beneficiat copiii, care se acordă necondiţionat şi fără card de sănătate, conform legii.
CNAS mai precizează că actele normative în vigoare permit acordarea serviciilor medicale asiguraţilor care încă nu au primit cardul de sănătate şi menţionează că este vorba despre aproximativ 500.000 de asiguraţi care pot accesa servicii medicale în baza verificării calităţii de asigurat efectuată în sistem de către furnizori.