Editura Evenimentul si Capital

Cardinalul Paul Poupard: „Patriarhul Daniel este un frate drag. Cu el cred că mergem într-o direcție bună!”

Cardinalul Paul Poupard, una dintre cele mai influente figuri de la Vatican
Autor: | | 4 Comentarii | 922 Vizualizari

Sinodul de la Vatican continuă să facă valuri. Observatorii încearcă să descifreze căile pe care Biserica Catolică va merge în viitor, sub conducerea Papei Francisc. În acest scop, am adresat o serie de întrebări influentului cardinal Paul Poupard, președintele Consiliului Pontifical pentru Cultură și Dialog.

Eminenta, ne puteti impartasi cateva consideratii despre recentul sinod al episcopilor care avut loc in Vatican si, mai ales, despre ecoul pe care l-a avut in randul opinei publice  abordarea unor teme precum situatia persoanelor casatorite si divortate si a cuplurilor homosexuale?

Va voi raspunde in toata libertatea. Cum imediat dupa incheierea lucrarilor sinodale, a avut loc  beatificarea Papei Paul al VI-lea al carui colaborator am fost timp indelungat si care a creat sinodul, ma voi referi la o afirmatie a acestuia. Acum o jumatate de secol, cu ocazia ultimei sesiuni a Conciliului Vatican al II-lea, Papa Montini le-a spus episcopilor: “Ieri nu erati aici si nu ne-am dat seama de asta. Acum, insa, cand veti pleca, simtim deja o mare nostalgie, insa nu putem continua la nesfarsit  Conciliul». Papa Paul al VI-lea a reinventat astfel in lumea catolica sinodalitatea specifica Bisericilor orientale, aceasta intalnire periodica a episcopilor in cadrul conferintelor episcopale pentru a avea, dupa cum obisnuia sa spuna, «reconfortul prezentei», «aportul inteligentei » si «inraurirea autoritatii» inaltilor prelati ai Bisericii. Viziunea despre sinod a Papei Paul al VI-lea rezida deci in crearea unor sinoade ordinare care sa reuneasca membrii Comisiilor Episcopale si sinoade extraordinaire, precum cel  convocat recent de catre Papa Francisc, care sa reuneasca presedintii Conferintelor Episcopale. Noutatea de metoda  a Papei Francisc  consta in faptul ca sinodul de luna trecuta este doar o prima etapa  care se va finaliza anul urmator printr-un sinod ordinar care va reuni toti reprezentantii Conferintelor Episcopale.

Tema sinodului  a fost familia tocmai pentru ca dorim sa ajutam intreaga Biserica sa devina constienta de numeroasele probleme cu care familia se confrunta astazi. Scopul sinodului a fost, asadar, acela de a ajuta oamenii sa regaseasca idealul familiei crestine, asa cum Dumnezeu l-a definit inca din primul capitol al Bibliei, «Facerea», si asa precum Hristos a restaurat-o in mijlocul atator de multe dificultati. Regasirea idealului familei crestine este esential pentru o «noua evanghelizare», dupa cum  a tinut sa specifice Papa Francisc, preluand cuvintele de ordine celor doi predecesori ai sai, Ioan Paul  cel mare si Benedict al XVI- lea.

Mass-media occidentala, insa, asa cum ati evocat, si-a concentrat atentia in jurul unor aspecte precum situatia persoanelor  divortate si recasatorite si a cuplurilor homosexuale si, deci, toata informatia s-a focalizat asupra acestor teme. In acest sens, sunt in asentimentul cardinalului  Christoph Schönborn, arhiepiscopul Vienei: «Daca am un regret de formulat in privinta acestui sinod, acesta este ca a vorbit mai mult despre cuplu decat despre familie». Si cand vorbesc despre familie ma refer nu numai la cea occidentala, ci si cea africana, din America Latina sau din Asia, mai ales pentru ca, in timpul sinodului a avut loc un fel de tresarire, de cutremurare in randul celor  patruzeci de  episcopi africani care au avut impresia ca ei nici nu existau. Asta pentru ca nu cuplurile divortate si recasatorite, dupa cum nici homosexualii, nu constituie problema lor majora, ci poligamia sau situatia unor biete fetite care sunt vandute, fiind victime ale  unor casatorii aranjate. Prin informatia pe care o transmiteti este deci, foarte important sa ajutati cititorii sa inteleaga ca a fost vorba de un sinod al Bisericii universale care trebuie sa poarte de grija tuturor familiilor din lume si, de asemenea, sa ajute oamenii din lumea intreaga sa regaseasca idealul familei biblice. Abia apoi, vine componenta naturala a asa-zisei «pastorale» a Bisericii», adica atentia acesteia pentru cei care se afla in situatii dificile precum cele pe care le-ati evocat. Iata imaginea pe care eu o am despre recentul sinod al episcopilor.                                                                                                                                                                    

“Biserica a pierdut controlul transmiterii propriului mesaj”

Credeti ca expectativele care s-au creat in randul opiniei publice mondiale au fost satisfacute cu ocazia acestui sinod?                                                                                                                                                 

Pentru a va raspunde la acesta intrebare, ma voi referidin nou la Conciliul Vatican al II-lea, tema despre care am scris mult in ultima vreme. M-am tot documentat despre Conciliu, caci fiind si putin istoric, incerc întotdeauna sa inteleg evenimentele din trecut. Una dintre dificultatile cu care s-a confruntat Biserica ultimelor secole este aceea de a fi pierdut controlul transmiterii propriului mesaj. Acest aspect, remarcat deja cu ocazia Conciliului Vatican al II-lea, a putut fi constatat  si cu ocazia recentului sinod. De data aceasta, mass-media si nu Biserica a fost cea care a transmis sutelor de mii de persoane din lumea intreaga ceea ce s-a dezbatut in cadrul sinodului. Si, fiind jurnalista, stiti mai bine decat mine cum  se poate fabrica asa-zisa «opinie publica».

Biserica se gaseste, deci, in fata unei dificultati obiective, caci ansamblul mijloacelor de comunicare in masa s-a concentrat asupra acestor chestiuni si ar vrea cu orice pret ca Biserica sa-i binecuvanteze pe toti, inclusiv pe homosexuali, pe divortati etc. Si atunci cand Papa Francisc indeamna toata Biserica si ministerul sau sa manifeste o atitudine pastorala de mizericordie fata de toate persoanele care se afla in  situatii dificile, mass-media  traduce imediat ca Papa schimba doctrina Bisericii si ca binecuvanteaza tot si contrariul sau. Iata, deci, in ce consta dificultatea obiectiva in care ne aflam astazi. Sper ca m-am facut bine inteles.

In discursul sau de la finalul sinodului, Papa Francisc a facut referire la Epistola Sfantului Pavel adresata Corintenilor, «Litera ucide insa duhul este viu», avertizand deopotriva si in legatura cu «ispita»  de a fi cu orice pret pe placul lumii…

Intocmai. Cardinalul Schonborn al Vienei - prieten caruia i-am fost director de teza pe vremea cand el era un tanar parinte dominican iar eu rectorul Universitatii Catolice de la Paris si cu care m-am intretinut indelung despre sobor-, remarca: “A fost admirabil discursul adresat de Papa Francisc la incheierea sinodului in care a identificat doua tentatii existente chiar in interiorul sinodului”. Pontiful a trimis astfel  la plimbare in egala masura pe cei pe care stramosii dumneavoastra, jurnalistii de pe vremea cand eram rector la Universitatea Catolica din Paris, ii numeau «integristi» si «progresisti».  Papa a evidentiat astfel existenta, pe de o parte, a unor “prelati care raman de neclintit in apararea  unei doctrine pure si dure a Bisericii, fara a avea o atitudine de mila fata de seaman (specific crestina, caci Dumnezeu este milostivire) si, pe de alta parte, a altor inalti demnitari bisericesti  care, dimpotriva, ar dori sa-i putem binecuvanta pe toti aceia pe care lumea voieste. Si asta pierzand din vedere faptul ca in Sfanta Evanghelie,  Isus a spus : „Fericiti  cei saraci, cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor», caci «desi sunteti in lume, nu sunteti apartineti lumii», punandu-se pe El insusi ca un semn al contradictiei. Astfel,  marturisirea mesajului Sfintei Evanghelii de catre Biserica va intalni intotdeauna impotrivire din partea lumii si nu putem, deci,  sa ne prefacem ca «totul merge foarte bine» si nici sa pretindem ca nu ne confruntam cu  nici o problema de ordin obiectiv in Biserica. Epistolele sfantului apostol Pavel sunt relevante in acest sens. Pentru a fi transmis mesajul Evangheliei, sfantul Pavel insusi a suscitat, pe de o parte, conversiuni, iar, pe de alta parte, a fost prigonit. Mesajul Evangheliei, deci, intalneste, creeaza asteptari, chiar speranta in inimile oamenilor, dar intampina si puternice impotriviri din partea lumii. Si Biserica se confrunta intotdeauna cu dificultatea de a face oamenii sa inteleaga esenta mesajului sau.  Ceea ce Papa Francisc a solicitat Bisericii este tocmai, pe de o parte,  de a transmite mesajul Evangheliei si, pe de alta parte, de a manifesta milostivire (cum nu inceteaza de altfel  a indemna) pentru persoane. Parabola bunului samaritean este elocventa in acest caz. A ingriji ranitul de pe drum, nu inseamna a binecuvanta  autorul accidentului.

Deci, in opinia Eminentei Voastre, mass-media a fortat nota, interpretand  unele afirmatii din textul intermediar ca o incercare de schimbare de perspectiva si de deschidere a doctrinei?

Desigur.

«Pentru ortodocsi, dar si pentru episcopii africani schimbarea doctrinei catolice in legatura cu homosexualitatea  ar fi o adevarata abominatiune»

Tocmai pasajele din textul intermediar al sinodului, «Relatio ante discepationem», privind o reevaluare a privirii asupra homosexualitatii, ulterior inlaturate din textul final, nu ar fi riscat oare sa creeze dificultati in dialogul ecumenic?

Tocmai impotriva acestui lucru a tinut sa avertizeze Papa cand a atras atentia membrilor sinodului deopotriva asupra tentatiei de a ramane blocati pe  pozitii doctrinale fara mizericordie, cat  si a aceleia de a avea face totul pentru a fi pe placul lumii. Papa a avertizat in egala masura asupra celor doua riscuri majore,  condamnand astfel ambele tentatii.          Biserica le cere tuturor oamenilor de a-i ierta pe cei care gresesc si asta intrucat este obligatia ei de a fi milostiva. Insa, daca o persoana s-a accidentat, Biserica nu o binecuvanteaza, ci o ingrijeste caci  este de datoria sa. Revin la acelasi lucru: Fiecare pasaj pastoral a fost interpretat de acest vacarm mediatic in sensul ca Biserica schimba doctrina privitor la acel fragment, lucru care este de neconceput. Ne aflam in aceasta situatie de suferinta, cum spunea filosoful Jacques Maritain intrucat Biserica intampina dificultati pentru a se face bine inteleasa in legatura cu acest aspect. Ati evocat Biserica Ortodoxa, dar si pentru episcopii africani despre care am vorbit, schimbarea doctrine catolice in legatura cu aceste aspecte ar fi o adevarata abominatiune.

Au fost glasuri din interiorul sinodului, precum episcopul sud-african Wilfrid Napier, care au considerat ca pasajele referitoare la homosexualitate au adus Biserica “intr-o situatie fara speranta” si ca de acum incolo “nici o rectificare nu ar mai fi posibila”..

Este ceea ce spuneam ce s-a intamplat si cu Conciliul Vatican. A ramas in perceptia opinei publice nu ceea ce vrut Conciliul, ci ceea ce mass- media a transmis si s-a repercutat in randul oamenilor din lumea intreaga. Dar, in orice caz, jurnalisti  inteligenti, onesti, ca dumneavoastra  care  incearca sa inteleaga esenta lucrurilor, vor reusi sa restabileasca adevarul.

Crestinii trebuie sa contrabalanseze opiumul mediatic care incearca sa impuna o viziune mercantila si materialista despre lume

Cum vedeti conexiunea dintre o pastorala  a culturii si cea a familiei si ce impact poate avea aceasta asupra familiei in actuala lume globalizata?

Aveti dreptate sa vorbiti despre acesta lume globalizata intrucat aceasta influenteaza enorm datele problemei. Ce se intampla de fapt astazi? Pratic, toti tinerii doresc sa-si poata  construi o familie si sa fie fericiti in cadrul acesteia. Majoritatea mass-mediei, cultura asa-zisa mediatica, prezinta, insa,  intotdeauna contrariul acestui ideal al familei. Imaginile pe care le vehiculeza televiziunea nu sunt imagini ale unor familii fericite. In ziarele, reviste, tot ceea ce contribuie a face, a crea cultura, se arata tineri, tinere  care au numeroase aventuri, se prezinta o viziune superficiala a unui relatii sentimentale. Cu alte cuvinte, ansambul mijloacelor de comunicare in masa prezinta o conceptie a familiei la antipozi  fata de  cea pe care Biserica vrea sa transmita. Iata, deci,  o problema abisala, extrem de dificila. Trebuie deci, sa avem curajul de a inota impotriva curentului si sper ca toata cugetarea care se va face pe parcursul anului  premergator sinodului din 2015 va tine cont de asta. Sunt fericit ca prietenul meu, cardinalul Andre’ Vingt Trois, actualul archiepiscop al Parisului si numit de catre papa primul presedinte al sinodului-, indata ce s-a intors in capitala Frantei a organizat o conferinta la Institutul Catolic, solicitand  tututor parohiilor sa constituie mici echipe si grupuri de reflectie animate de catre familii. Asta pentru a ajuta enoriasii si grupul acestora de prieteni sa mediteze in legatura cu familia, sa analizeze ceea ce functioneaza in cadrul acesteia si care sunt problemele cu care se confrunta frecvent. Arhiepiscopul Parisului a vrut astfel sa indemne parohianii sa se sprijine reciproc  pentru a putea restabili impreuna  marele ideal crestin al familiei si fericirea din cadrul acesteia.

In ce mod, deci,  o pastorala a culturii in spiritul lui Hristos ar putea ajuta pastorala familei astazi?

Ce inseamna, de fapt, o pastorala a culturii? Papa Ioan Paul al II-lea mi-a cerut sa creez Consiliul Pontifical al Culturii tocmai pentru a ajuta intreaga Biserica sa devina constienta de importanta pe care o are cultura. O pastorala a culturii tinteste, deci, la utilizarea tuturor mijloacelor de comunicare posibile -precum radio-ul, presa scrisa, televiziunea, dar si teatrul, muzica- pentru a putea sustine o antropologie, o viziune a barbatului si a femeii, care sa corespunda marii  viziuni de iubire a lui Dumnezeu pentru om, si pentru  familie. Caci, daca privim si analizam lucrurile dintr-un alt unghi, familia este primul actor al culturii. Cine sa transmita cultura, daca nu familia?

Scolii, invatamantului le revin de asemenea un rol important.

Desigur. Eu, insa, chiar daca am fost rectorul Universitatii Catolice din Paris, pot afirma ca tot ceea ce este fundamental in cultura mea l-am  mostenit intai de toate de la familia mea, si abia apoi de la scoala. Caci ce este cultura daca nu modul in care ne simtim bine, in armonie, cu noi insine, cu sinele nostru, cu ceilalti, cu natura, cu Dumnezeu? Asta este pana la urma cultura: o viziune coerenta despre univers, in care fiecare  isi gaseste  locul sau, in armonie cu acesta.

Cultura presupune pana la urma cultivarea unei anumite sensibilitati.

Desigur. In timpul multor pranzuri de lucru pe care le-am luat impreuna,  Papa Ioan Paul al II- lea spunea, batand cu pumnul in masa: «Cultura!Toti vorbesc despre acest subiect, insa putin sunt aceia care fac cu adevarat cultura». In particular, Wojtyla  era foarte vehement in judecatile sale. Apoi Papa Ioan Paul al II-lea continua: “Ce este, deci, de facut? Trebuie sa-i ajutam pe toti sa-si dea seama ca, departe de a fi doar o idee abstracta, cultura este modul in care eu, dumneavoastra si  toata lumea se considera pe sine insusi, ii considera pe ceilalti si urmareste un ideal de viata pe care incearca sa-l realizeze in armonie cu ceilalti». Si mai adauga un cuvant grec dificil de tradus: «Cultura este «ethos»-ul unui popor». Eu l-am tradus  prin: «Cultura este sufletul unui popor.  Noi toti, dumneavoastra si cu mine, suntem in acelasi timp, fii si parintii  culturii noastre. Asta inseamna ca noi mostenim o cultura, adica un mod de a gandi, de a trai, de a munci si, acelasi timp, prin comportamentul nostru, .prin actiunea  noastra, prin munca noastra, contribuim  la infaptuirea unei  noi culturi. Cum spun prietenii nostri sud-americani:«cultura adveniente» cultura care  se intampla, caci cultura nu este o realitate statica. Sau cum spun nord-americanii, cultura este “on the move” [cultura este in miscare].

Cat priveste intrebarea dumneavoastra, trebuie sa contrabalansam acest opiu mediatic care e cat pe ce sa reuseasca sa niveleze totul, incearcand sa impuna o viziune mercantila si materialista despre lume. Aceasta era, de altfel, si gandirea  Papei Ioan Paul alI Ilea care afirma in acest sens: «Ceea ce nici marxistii si nici leninistii nu au reusit sa faca,este pe cale sa reuseasca acum liberalismul absolut».

Ioan Paul al II-lea considera, de asemenea, ca aspectul antropologic al distinctiei barbat –femeie [« il discrime »] reprezinta una dintre provocarile majore ale societatii postmoderne.  Ne puteti evoca acest aspect, avand in vedere si centralitatea temei familei in cadrul recentului sinod ?

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate