Caracota (PNL): Angajați-fantomă de la un minister care nu mai există şi-au primit salariile în avans de sărbători

Caracota (PNL): Angajați-fantomă de la un minister care nu mai există şi-au primit salariile în avans de sărbători

Senatorul PNL, Iancu Caracota, a acuzat Guvernul PSD-ALDE de faptul că pensionarii nu au beneficiat de drepturile lor bănești înainte de sărbătorile pascale, în timp ce angajați-fantomă de la un minister care nu mai există (Ministerul pentru Consultare publică şi dialog Social) şi-au primit salariile în avans.

,,Încă o dată se dovedește că pentru Guvernul PSD-ALDE pensionarii sunt doar o masă de manevră. Altfel spus, administrația centrală a hotărât să dea salarii în avans angajaților din ministere și autorități centrale ce sunt înțesate de oamenii Puterii, “uitând” de pensionari, o categorie defavorizată a societății. Mai mult, ființează în continuare un minister (Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social) care, deși nu mai face parte din actuala schemă guvernamentală, are încă angajați ce și-au primit salariile în avans.", conform unui comunicat de presă al lui Iancu Caracota.

În context, senatorul PNL a solicitat Guvernului PSD-ALDE lămuriri în privința motivului pentru care angajați-fantomă primesc, în continuare, salarii, în timp ce pensionarii nu au putut beneficia de drepturile lor băneşti.  ,,În calitate de senator solicit lămuriri clare din partea autorităților în privința motivului pentru care angajați-fantomă primesc, în continuare, salarii și argumente serioase pentru care pensionarii nu au beneficiat de drepturile lor bănești înainte de sărbătorile pascale, ca mulți alți bugetari. Argumentul premierului Viorica Dăncilă care a spus că  “abia am terminat cu pensiile pe luna trecută şi este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie” mi se pare hilar și total neserios pentru un prim-ministru. Constat că actuala guvernare dă dovadă în fiecare zi de iresponsabilitate și ne arată faptul că nu are nici o proiecție serioasă în privința calității vieții românilor.", a conchis senatorul PNL.