Editura Evenimentul si Capital

Căpitanul „stejarilor” despre meciul cu Franța: „La nivel înalt dacă faci prima greșeală, te costă!”

Mihai Macovei FOTO: Adi Pîclișan
Autor: | | 2 Comentarii | 921 Vizualizari

România a debutat cu stângul la Cupa Mondială de rugby din Anglia, după ce, aseară, „stejarii” au fost învinși de finalista ediției trecute, Franta, cu scorul de 38-11 (17-6).

După duelul cu vicecampioana mondială, căpitanul Mihai Macovei și antrenorul Lynn Howells s-au declarat mulțumiți de jocul făcut în primele 60 de minute.

„În primele 25-30 de minute am jucat bine, am practicat un rugby bun apoi a venit cartonașul galben și primele două eseuri. La nivel înalt dacă faci prima greșeală te costă și pe noi asta ne-a costat 14 puncte. Cred că până acolo a fost un joc bun, ne-am apărat foarte bine, dar odată cu acel galben au venit și punctele pentru Franța. Dupa pauză am jucat bine până în minutul 60 după care, din cauza oboselii, au venit și punctele pentru Franța. Păcat, pentru că ne-am mișcat bine și eu zic că am luat două eseuri prea ușor”, a declarat Mihai Macovei.

„Planul nostru de joc pentru Franta a fost acela de a pastra posesia, sa jucam in cele mai bune zone ale terenului si sa incercam, pe cat putem sa oprim Franta sa isi faca jocul rapid, pe tot terenul. Suntem norocosi ca dupa acest meci nu avem accidentati, totul depinde acum de cat de repede se vor recupera jucatorii ca sa putem sa avem o baza mai mare de selectie pentru meciul urmator”, a spus Lynn Howells, selecționerul României.

În următorul meci la Cupa Mondială, România va întâlni pe 27 septembrie, Irlanda, câștigătoarea Six Nations, pe „Wembley”.




Alte articole din categoria: Alte sporturi

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:40 Surse: MINISTERE de FORȚĂ în noul cabinet AGITĂ SPIRITELE în PSD 14:11 Lista oficială: NOII MINIȘTRI din Guvernul Mihai Tudose. Biografiile și LUCRURILE ASCUNSE ale membrilor viitorului cabinet 13:30 LIVE TEXT - PSD și-a ales noii miniștri. SURPRIZELE pregătite de Liviu Dragnea. Numărul 2 din PSD regretă cabinetul Grindeanu - surse. Justiția, aruncată între PSD și ALDE 11:34 Lider PSD RUPE TĂCEREA: „Dragnea NU E INFAILIBIL. Nimeni nu știe dacă Tudose va conduce bine Guvernul” 06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT

Articole salvate