Cântăreaţă egipteană, trimisă în judecată pentru că a denigrat Nilul

Cântăreaţă egipteană, trimisă în judecată pentru că a denigrat Nilul

Cântăreaţa pop egipteană Sherine Abdel Wahab a fost trimisă în judecată în ţara sa pentru că a spus în timpul unui concert în străinătate că a bea apă din Nil ar putea fi periculos pentru sănătate, au anunţat miercuri surse judiciare

Cântăreaţa de succes a fost acuzată că "a adus atingere interesului general" şi data procesului său a fost fixată la 23 decembrie. Sindicatul muzicienilor a anunţat marţi că îi va interzice să mai apară pe scenă în Egipt după un concert dat în Emiratele Arabe Unite (EAU).

Utilizatorii de pe reţelele sociale au partajat o înregistrare video din acest concert în care poate fi văzut un fan care îi cere vedetei să cânte "Aţi băut apă din Nil?", unul dintre succesele sale. "Ai face bilharzioză", a răspuns ea, referindu-se la o boală provocată de viermii paraziţi prezenţi în anumite ape dulci şi împotriva cărora autorităţile egiptene se luptă de ani de zile. "Bea Evian, este mai bine!", a glumit ea.

Comentariile sale, a precizat sindicatul muzicienilor într-un comunicat, au aruncat în derâdere, "de manieră nejustificată, dragul nostru Egipt". În această săptămână, Sherine Abdel Wahab a scris pe contul său de Facebook că respectivul concert a avut loc în urmă cu peste un an.

"Nu îmi amintesc să fi spus asta pentru că, bineînţeles, nu gândesc asta şi nu reflectă sentimentele faţă de ţara mea (...) îmi pare rău", a spus ea.

Cântăreaţa era una dintre cele mai de succes din Egipt înainte de a anunţa anul trecut că pune capăt carierei sale. Ea a revenit între timp asupra deciziei şi a făcut parte din juriul versiunii arabe a emisiunii "The Voice"